Wall-Street.ro: Ce urmeaza nou de la Peugeot anul acesta, dupa lansarea modelului 208?

Marius Cocu: Pe langa Peugeot 208, am adus anul acesta si un break 4x4 cu tehnologie hibrid 508 RXH. Mai aducem in trimestrul trei SUV-ul 4x4 Peugeot 4008 si 3008 hybrid4. Urmeaza in trimestrul patru modelul de clasa B-C, Peugeot 301 sedan (foto).

Wall-Street.ro: La ce cota de piata va asteptati anul acesta?

Marius Cocu: Obiectivele noastre legate de cota de piata sunt intre 3 si 4%. Anul trecut am avut o cota de piata de peste 3%, cu circa 3.000 de unitati livrate. Cred ca incepand de anul acesta, cresterile Peugeot in cota de piata vor fi mai consistente.

Dupa primele patru luni, Peugeot a comercializat in Romania 633 de autoturisme si 187 de autovehicule comerciale usoare.

Wall-Street.ro: Cati dealeri aveti, veti mai extinde reteaua de vanzari Peugeot?

Marius Cocu: In momentul de fata avem 22 de dealeri cu 33 de centre. Anul acesta, au fost deschise showroom-uri la Galati si Focsani si urmeaza noi investitii.

Wall-Street.ro: Ce estimari aveti pentru noul model lansat, Peugeot 208?

Marius Cocu: Pentru anul acesta, vanzarile modelului 208 vor fi pana in 1.000 de unitati. Ca orice produs nou alocarile sunt destul de reduse.

Wall-Street.ro: Cand ies din productie modelele pe care le inlocuieste Peugeot 208?

Marius Cocu: Peugeot 208 inlocuieste modelele 206+ si 207. Productia lui 208 a inceput in aprilie. Peugeot 207 este primul model care a iesit din productie, in luna martie, pentru ca din punct de vedere pret si dimensiuni 208 si 207 sunt cele mai apropiate. Spre finalul anului se opreste si productia lui 206+.

Citeste si:

Wall-Street.ro: Care vor fi cele mai vandute echipari si motorizari pentru Peugeot 208?

Marius Cocu: Cred ca motorizarile diesel si benzina vor fi vandute in procente egale. La echipari cred ca cea mai vanduta va fi Active cu cateva optionale in plus si Allure, care impreuna vor avea cam 85% din comenzi.

Wall-Street.ro: Cand vor fi disponibile motorizarile in trei cilindri pe Peugeot 208?

Marius Cocu: Propulsoarele de 1 litru 68 CP si 1,2 litri 82 CP vor fi disponibile din trimestrul trei 2012.

Wall-Street.ro: In ce zona a tarii aveti vanzari importante dupa Bucuresti?

Marius Cocu: In Timisoara, Ploiesti, Cluj, Iasi, Brasov, Craiova.

Cele mai vandute modele Peugeot in Romania sunt 206+, 207 si 308.

Peugeot a fost anul trecut pe locul 8 in primele 10 cele mai vandute marci pe piata romaneasca, cu 2.425 de autoturisme, potrivit Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Automobile (APIA). Circa 70% din vanzarile Peugeot in Romania au fost modele diesel.

Marca franceza a mai comercializat in Romania si 600 de autovehicule comerciale usoare.