Pe 25 septembrie se implinesc 150 de ani de la infiintarea marcii Opel, in 1862, si 100 de ani de prezenta in Romania.
Russelsheim este locul unde Adam Opel a pus bazele fabricii sale de masini de cusut in 1862, si unde si astazi organizatia isi are sediul central.

Fabrica Adam Opel AG din Russelsheim construieste modelele Insignia (sedan, hatchback si Sports Tourer) si Astra hatchback. Spatiul, una dintre cele mai moderne fabrici de automobile din lume, a fost inaugurat in 2002, iar in urma cu doi ani a sarbatorit producerea modelului cu numarul 16 milioane.

Prezenta Opel pe piata romaneasca este documentata de o reclama publicata de un reprezentant al marcii intr-un ghid auto in 1912. Cartea in care a fost publicata pagina de reclama se numeste „Calauza tuturor drumurilor din Romania”.

Opel face parte din grupul General Motors. In 1928, Opel avea o cota de piata in Germania de 37,5%, fiind de departe cel mai mare producator auto al tarii. Pentru a se pregati de o alianta cu General Motors, compania isi modifica forma de organizare, devenind companie pe actiuni listata. GM cumpara 80% din actiunile Opel in 1929, in timp ce restul de 20% sunt preluate in 1931. Tot in anii '20, producatorul britanic Vauxhall este integrat in grup.

In 1931, fabrica din Rüsselsheim construieste primul „automobil popular”, un autovehicul accesibil cu un motor de 1,2 litri. Din acel an pana in 1935, Opel construieste 100.000 de unitati – un volum nemaiatins pana atunci de niciun alt model in Germania. Un an mai tarziu, Opel devine primul producator de autovehicule care infiinteaza o scoala de instruire in domeniul relatiilor cu clientii. La aparitia primului model Kadett, in 1936, compania este cel mai mare producator si exportator de automobile din Europa, cu o productie anuala de 120.293 de unitati.

„Drive Opel 2022”, strategia pe termen lung pentru brand

Opel vrea sa intre pe noi segmente cu potential de crestere. Ofensiva de produs presupune 23 de modele noi si 13 noi motoare pana in 2016. Opel a anuntat deja SUV-ul subcompact Mokka si modelul urban Adam, precum si viitorul model decapotabil Cascada.

In prezent, Adam Opel AG are sediul central in Rüsselsheim si detine unsprezece fabrici si patru centre de dezvoltare si testare in sapte tari europene.

Compania are aproximativ 40.000 de angajati, peste 22.000 dintre acestia in Germania (decembrie 2011). Opel si marca britanica inrudita Vauxhall sunt prezente in peste 40 de tari. In 2011 au fost vandute peste 1,2 milioane de autoturisme si autovehicule comerciale usoare, reprezentand o cota de piata de 6,1% in Europa.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri