Sindicatul Hyundai Motor Co. a anuntat ca membrii sai vor respinge turele suplimentare din perioada vacantei de vara si vor decide joi sau vineri daca vor declansa greva, deoarece revendicarile salariale ale angajatilor nu au fost acceptate de conducere, relateaza Reuters, citat de NewsIn.
Membrii sindicatului vor vota joi si vineri daca vor intra in greva, iar pana atunci organizatia sindicala, care numara 44.000 de membri, va continua negocierile cu liderii Hyundai.

"Daca membrii aproba greva, vom putea incepe actiunile de protest pe 4 septembrie", a declarat purtatorul de cuvant al sindicatului, Chang Kyu-ho.

Sindicatul vrea sa ajunga la o intelegere cu liderii Hyundai cat mai repede si este dispus sa renunte la greva daca ambele parti se vor intelege in ceea ce priveste salariile.

Sindicalistii de la Hyundai Motor cer, printre altele, cresterea salariului de baza cu 8,9%, plati in valoare de 30% din profitul net al companiei si dublarea bonusurilor.

Conducerea Hyundai a oferit o crestere de 5,1% a salariului de baza si efectuarea unei plati suplimentare de 1.062 dolari catre fiecare angajat.

Anul trecut sindicatul a primit o crestere de 5,1% a slariului de baza, o plata anuala unica de 100% din remuneratia pe o luna, in functie de volumul de munca, si un bonus la fiecare 1.062 de dolari.

Relatiile slabe cu angajatii sunt o piedica mare in calea telului Hyundai de a ajunge, pana in 2010, pe locul cinci in topul companiilor producatoare de automobile, dupa volumul de vanzari, impreuna cu producatorul afiliat Kia Motor Corp. In prezent, Hyundai ocupa locul sase.

Membrii sindicatului Hyundai au facut in total 13 zile de greva anul acesta si au cerut mereu bonusuri mai mari. De asemenea sindicalistii si-au manifestat nemultumirea fata de intelegerea de liber schimb dintre Statele Unite ale Americii si Coreea de Sud.

Actiunile de protest au facut ca producatorul auto coreean sa piarda echivalentul a 23.406 vehicule.

Membrii de sindicat ai Hyundai recupereaza de obicei productia pierduta in timpul grevelor prin ore si ture suplimentare.

Intre timp, productia la principala fabrica a Kia este ingreunata din cauza angajatilor care continua protestele, uzina functionand partial, a declarat un oficial al Kia.

Actiunile de protest au adus Kia, cel de-al doilea producator de automobile din Coreea de Sud, prejudicii de 63 miliarde won, echivalentul a 4.500 de masini, a adaugat oficialul Kia.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri