Importatorul Citroen Romania va semna anul viitor intre cinci si zece noi contracte cu parteneri din tara, in cadrul unui program de dezvoltare a retelei de dealeri, a declarat director general al companiei, Didier Gerard, scrie Mediafax.

"In ciuda faptului ca anul acesta unul dintre partenerii nostri a intrat in insolventa (dealerul din Baia Mare n.r.), in 2011 vor fi semnate cel putin cinci noi contracte, insa tinta noastra este de pana la zece. Avem planuri de dezvoltare a retelei mai ales in Bucuresti", a precizat seful Citroen Romania.

In prezent, reteaua de dealeri Citroen este compusa din 15 parteneri.

Referitor la perspectivele marcii franceze in Romania, Gerard a spus ca pentru anul viitor se asteapta la o crestere a cotei de piata de la 2%, cat este in prezent, la 2,5%.

"Asteptarile de crestere a cotei de piata sunt bazate pe lansarea de anul viitor a noilor modele C4 si DS4, care cu siguranta se vor bucura de vanzari bune. De asemenea, ne bazam si pe o crestere organica, pentru ca ne asteptam la o imbunatatire a pietei si multi dintre cei care au amanat anul acesta achiziatia de vehicule vor cumpara in 2011. Anul acesta a reprezentat punctul critic pentru piata auto", a afirmat reprezentantul importatorului.

Inmatricularile Citroen au scazut in primele opt luni cu 30%, la 679 unitati.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri