Cele mai mari 20 tranzactii de pe piata locala din perioada in care economia Romaniei a fost in recesiune tehnica au o valoare totala de 2,62 miliarde de euro, releva o analiza wall-street.ro pe baza datelor DealWatch.
Piata romaneasca de fuziuni si achizitii este pe cale de a se dezgheta, arata cele mai recente doua studii publicate de wall-street.ro. Tranzactiile inregistrate in primul trimestru, in numar de 55, indica o crestere fata de perioada similara din 2010, potrivit unui studiu al Ernst & Young.

De asemenea, piata de fuziuni si achizitii a totalizat in primele patru luni ale acestui an un numar de 22 de tranzactii, cu o valoare totala de 238 milioane euro, in crestere cu 47% fata de nivelul atins in 2009, potrivit datelor furnizate Wall-Street.ro de catre banca de investitii Capital Partners.

Economia Romaniei a iesit la finele lunii martie din recesiune, dupa doua trimestre consecutive de crestere. Datele statistice exprima premise favorabile pentru economie, dar nu inseamna incheierea crizei, tendinta valabila si in piata de fuziuni si achizitii.

“Nu ne asteptam la un impact semnificativ pe termen scurt al datelor INS care arata iesirea din recesiune. Pe termen mediu, este posibil ca datele privind cresterea economica si iesirea din recesiune sa confere un mai mare impuls pietei de M&A. In ce priveste reactia investitorilor, credem ca, in general, acestia vor astepta sa vada daca o asemenea crestere se va mentine si in trimestrele urmatoare, inainte de a reveni cu investitii in Romania", a declarat pentru wall-street.ro Catalin Oroviceanu, Senior Associate in cadrul casei de avocatura Badea Clifford Chance. "Bineinteles, societatile robuste, care s-au mentinut sau au performat in perioada crizei ar putea fi capabile sa atraga investitori chiar si in lipsa unui trend cert de crestere economica", completeaza avocatul.

De asemenea, Gabriel Sidere, partener al casei de avocatura CMS Cameron McKenna, vorbeste despre o frenezie in activitatea de M&A care insa isi va arata roadele abia in 2012.

Doar trei tranzactii dintre cele 20 prezentate mai jos de wall-street.ro au fost incheiate de fonduri de investitii. Cristian Nacu, partener in cadrul companiei de investitii Enterprise Investors, considera ca piata de fuziuni si achizitii nu isi va reveni foarte curand, lipsa consumului afectand negativ nivelul investitiilor. Investitiile fondurilor de private equity si de venture capital raman limitate tocmai din acest motiv.

TOP 20 TRANZACTII DIN RECESIUNE

20. Fresenius – Euromedic: 55 mil. euro


Cumparator: Fresenius Medical Care
Active/Companie tinta: Clinicile Euromedic International
Vanzator: Euromedic

Grupul Fresenius Medical Care a cumparat la inceputul acestui an divizia de dializa a Euromedic International pentru 485 milioane de euro, cu scopul de a-si dezvolta afacerile din Europa de Est.

Pentru operatiunile din Romania ale companiei olandeze Euromedic, Fresenius a platit 55 milioane de euro, potrivit DealWatch.

19. Cosmote-Zapp: 61 mil. euro

Grupul Cosmote semna in vara anului 2009 acordul de achizitie al companiei Telemobil, care administra reteaua de telefonie mobila Zapp.

Suma pentru achizitia actiunilor Zapp a fost estimata la aproximativ 61 milioane euro, iar Cosmote a preluat, in acelasi timp, si datoriile si obligatiile Zapp, estimate la aproximativ 146 milioane euro, dintre care, majoritatea vizau extinderea retelelor 3G si CDMA.

18. Tabco Campofrio - Caroli: 62 mil. euro

Caroli Foods Group si Campofrio Food Group anuntau in luna martie din 2010 semnarea acordurilor de fuziune a operatiunilor celor doua companii, in forma unui joint venture, in Romania.

Acest joint venture a creat cea mai mare companie de pe piata produselor din carne procesata din Romania, cu o cota de piata cumulata de peste 16% si o cifra de afaceri de peste 120 milioane de euro.

17. BERD - Renault Tehnologie Roumanie: 62 mil. euro

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) prelua in 2009 o participatie de 50% din Renault Tehnologie Roumanie, in urma participarii la majorarea capitalului companiei cu 44 mililioane de euro.

Apoi, institutia financiara si-a marit participatia la 68,88%, dupa un aport total de 62 milioane de euro la Renault Technologie Roumanie - centrul regional de inginerie al companiei Renault.

16. NEPI – BelRom: 63 mil. euro

Compania de investitii New Europe Property Investments (NEPI), inregistrata in Insula Man, cumpara in 2009 un parc comercial din Braila, pentru 63 milioane de euro. Tranzactia facea parte dintr-un plan de achizitii mai amplu, prin care NEPI urma sa preia, in total, trei parcuri de retail de la BelRom Real Estate.

Tranzactia a fost realizata pe o structura in doua componente: bani si actiuni emise de New Europe Property Investments, fond listat la bursele din Londra si Johannesburg.

15. Enterprise Investors – Profi: 66 mil. euro


Dupa sase luni de negocieri intense, finalizate in noiembrie 2009, polonezii de la Enterprise Investors isi rascumparau, cu 66 de milioane de euro, biletul de intrare in piata romaneasca de retail prin preluarea supermarketurilor Profi.

14. CME - MediaPro Entertainment: 68,73 mil. euro


Adrian Sarbu vindea in 2009 divizia de entertainment a MediaPro, care include studiourile de la Buftea, catre grupul Central European Media Enterprises (CME), proprietarul Pro TV S.A.

Tranzactia s-a ridicat la 97,6 milioane dolari (68,73 mil. euro).

13. KazMunaiGas – Rompetrol (25%): 71,35 mil. euro


Omul de afaceri Dinu Patrciu anunta in vara lui 2009 ca a iesit complet din actionariatul Rompetrol.

Kazahii de la KazMunaiGas se inhamau la datorii istorice catre statul roman si la pierderi uriase cu Petromidia. Patriciu mentiona atunci ca decizia sa de vanzare a participatiei de 25% din grup face parte dintr-o strategie de business mai larga.

12. Sofiproteol - Expur: 80 mil. euro

Grupul Alimenta a vandut anul trecut producatorul de biodiesel Expur Urziceni, care detine si marca de ulei vegetal Ulcom. Cumparatorul in aceasta tranzactie a fost compania franceza Sofiproteol, unul dintre cei mai mari producatori de biodiesel din Franta.

Pretul tranzactiei, potrivit DealWatch, este estimat la 80 milioane de euro.

Vanzator: grupul Alimenta, o companie inregistrata in Elvetia

Companie tinta:
Expur, care desfasoara activitati de achizitie, presare si procesare a semintelor de floarea soarelui si de rapita, pentru piata din Romania, dar si pentru export. Compania are sediul central in Bucuresti si detine fabrici de procesare in Urziceni si Slobozia.

Cumparator:
Sofiproteol, un grup francezi cu venituri anuale de peste 5 miliarde de euro.

11. Rompetrol - Statul roman: 88 mil. euro

Tranzactia prin care grupul Rompetrol si-a majorat pachetul de actiuni (22,6%) la Rompetrol Rafinare ocupa locul 11 in clasament, cu o evaluare de 88 milioane de euro.

Rompetrol Rafinare a rascumparat in luna august obligatiuni in valoare de 71 milioane de dolari de la stat, printr-un credit de la actionarul majoritar.

In luna august, Rompetrol Rafinare a fost actionata in instanta de catre Ministerul Finantelor Publice, care a contestat o majorare de capital de 329,4 milioane de lei, decisa de grupul petrolier in luna iunie, suma care urma sa fie utilizata pentru plata unei parti din obligatiunile datorate catre stat.

10. Romgaz – Termocentrala Iernut: 96,6 mil. euro

Termocentrala Iernut a fost cedata in urma cu doi ani producatorului de gaze Romgaz in contul datoriilor Electrocentrale Bucuresti de 405 milioane lei (circa 95 milioane euro).

9. Energy Holding – EHOL Distribution: 100 mil. euro

Traderul de electricitate Energy Holding finaliza la jumatatea anului 2009 vanzarea EHOL Distribution, catre Alpiq, pentru circa 100 milioane de euro, potrivit DealWatch.

8. BERD - BRD: 107,3 mil. euro

Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) a vandut anul acesta participatia de 5% pe care o detinea la BRD, tranzactia insumand 454,7 milioane lei (107,3 milioane euro)

BERD a castigat de sase ori mai mult decat a platit in 1999 pe pachetul de aproape 5% din actiunile BRD, cand a platit statului roman 20,8 milioane de dolari. Suma incasata de BERD la tranzactiile de ieri prin care si-a lichidat participatia la BRD se ridica 454,7 milioane lei, ceea ce reprezinta 147,7 milioane de dolari.

Dupa recuperarea investitiei initiale, BERD a obtinut un profit de 127 milioane de dolari, de peste sase ori mai mult decat suma initiala.

Un castig de 610% pe 11 ani echivaleaza cu un randament de 19,51% pe an.

7. Garanti - GE 118 mil. euro

Pe locul 7 in clasamentul wall-street.ro se afla majorarea de capital in valoare de 118 milioane de euro realizata de Garanti Bankası in compania care detinea controlul firmelor de servicii financiare Motoractive, Ralfi IFN si Domenia Credit.

GE Capital si-a vandut la finalul anului trecut partea de 26,7% din joint venture catre Garanti Bank, care detine 100% din actiuni in operatiunile din Romania, cuprinzand Garanti Bank si institutiile financiare non-bancare.

6. CEZ – Electrica: 145,36 mil. euro

Grupul CEZ din Cehia finaliza in 2009 preluarea de la Electrica a pachetelor de 19% detinute la CEZ Distributie si CEZ Vanzare, pentru care a platit suma totala de 145,36 milioane de euro, devenind astfel actionar unic.

5. Lidl - Plus Discount: 200 mil. euro

Una dintre cele mai mari tranzactii de anul trecut - locul 6 in clasamentul deal-urilor din recesiune - a fost achizitia magazinelor Plus Discount de catre retailerul german Lidl pentru o suma estimata la 200 milioane de euro.

Prin preluarea magazinelor Plus, Lidl a intrat in Romania si pe segmentul discounterilor, pana anul trecut fiind prezent pe piata romaneasca doar cu lantul de hipermarketuri Kaufland.

4. Lafarge – Lafarge Ciment: 215 mil. euro


Grupul francez Lafarge prelua in 2008 participatia de 20% pe care o detinea Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD) in Lafarge Ciment Romania, prin societatea holding Lafarge Romania SA, pentru 215 mil. euro.

3. CEZ – Fondul Prorietatea: 229,5 mil. euro


Fondul Proprietatea vindea in 2009 grupului ceh CEZ participatiile detinute la CEZ Distruibutie si CEZ Vanzare pentru o suma totala de 229,5 milioane de euro.

2. CVC Capital Partners – Bergenbier: 275 mil. euro


Cea mai mare tranzactie incheiata in recesiune de catre un fond de private equity a fost preluarea pentru 275 milioane de euro a producatorului berii Bergenbier, compania InBev Romania, de catre fondul de investitii CVC Capital Partners.

1. Statul roman - Rompetrol Rafinare: 464 mil. euro


Rompetrol Rafinare anunta in septembrie anul trecut ca statul a reintrat in actionariatul Rompetrol Rafinare, cu o participatie de 44,69% din capital, ca urmare a conversiei in actiuni a obligatiunilor nu le-a rascumparat pana la data scadentei.

Ulterior, premierul Emil Boc a spus ca Rompetrol trebuie sa plateasca intreaga datorie fata de stat, iar Guvernul se va adresa instantei, Ministerul Finantelor si ANAF fiind mandatate sa deschida procedura judiciara.

Cumparator:
Statul roman
Companie tinta: Rompetrol Rafinare (44.69 %)
Suma platita: 464 mil. euro
Vanzator: N/A


Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri