Segmentul de retail al firmei, care insumeaza 15 magazine in Moldova, a inregistrat o crestere a cifrei de afaceri de 2,4%, in conditiile in care au fost inchise patru magazine nerentabile.

"Consideram ca rezultatele sunt bune, in concordanta cu obiectivele stabilite pentru anul 2012, in conditiile unei situatii economice dificile la nivelul Uniunii Europene. Compania are in derulare in perioada 2012-2013 un program de investitii constand in extinderea sectiei de ambalare, achizitionarea de utilaje tehnologice si de frig si modernizarea parcului auto, program in valoare de un milion de euro" a declarat Gabriela Ciuburciu, director general Vascar, care detine 70,5% din actiunile producatorului de carne.

Firma a fost infiintata in anul 1991 prin preluarea activelor fostei "Industrii a Carnii". Vascar produce si vinde carne transata, semipreparate, preparate din carne, conserve din carne si mixte, mancaruri la cutie si pateuri.