“Am depasit cu 5 procente tinta de crestere pe care ne-am propus-o la inceputul anului trecut. Privim anul 2013 cu realism si cu foarte multa seriozitate, avand in vedere ca trebuie sa finalizam noi capacitati de productie in centrele noastre industriale de la Oradea, Ploiesti si Roman si sa le punem la treaba”, a declarat Marcel Barbut (foto), proprietarul AdePlast.

In luna martie a acestui an, compania va incepe productia de mortare la Roman, iar din aprilie va porni linia de polistiren. Tot in aceeasi perioada va demara productia si in sectia de polistiren de la Oradea.

“In ceea ce priveste platforma industriala de la Ploiesti, am finalizat upgrade-ul cu sectia de vopsea de 2.000 mp, urmand ca, in functie de evolutia pietei, sa montam in trei luni si liniile de productie”, precizeaza Marcel Barbut.

Reprezentantul AdePlast sustine ca anul acesta dezvoltarea companiei se va axa in special pe o expansiune orizonatala, axata cu precadere pe exporturile in regiune.

Citeste si:

“Daca anul 2012 a fost unul al extinderii noastre pe verticala, avand in vedere toata aceasta dezvoltare industriala, 2013 va fi un an al expansiunii pe orizontala, in care toate aceste centre vor livra produse in pietele de proximitate”, mentioneaza Marcel Barbut.

Compania AdePlast este specializata in productia de adezivi, mortare uscate, vopsea si polistiren expandat, avand fabrici la Ploiesti, Oradea si Roman.

Principalii concurenti ai AdePlast pe piata locala sunt Henkel (Ceresit), Baumit, Duraziv sau Baumix (adezivi) si Arcon, Austrotherm sau Issospor (polistiren).