Industria cosmeticelor a crescut cu 2% anul trecut, in special datorita evolutiei pietei poloneze, care a avansat cu peste 3%. Cehia a raportat singura scadere din randul tarilor Europei Centrale (0,8%), in timp ce Polonia si Slovacia au avut cele mai bune rezultate in 2012 comparativ cu 2011.

Polonia este cea mai mare piata la nivelul Europei Centrale, reprezentand peste 50% din volumul total al vanzarilor din zona.

Industria cosmeticelor din Europa Centrala va creste anul acesta cu 2,6%, potrivit estimarilor PMR, pe fondul a doi factori: o stabilizare a situatiei economice in multe dintre tarile din regiune, in special in a doua jumatate a acestui an, respectiv tendinta de economisire in randul consumatorilor.

Conform PMR, Polonia si Romania vor afisa cel mai rapid ritm de crestere, in timp ce Ungaria si Cehia vor raporta o stagnare a vanzarilor de cosmetice in acest an.