Compania STIHL Romania, subsidiara grupului german cu acelasi nume, a ajuns anul trecut la 300 de magazine, detinute de cei peste 200 de dealeri ai companiei.

“Am reusit o consolidare puternica a retelei, ca urmare a unei strategii care s-a derulat in ultimii doi ani. Chiar daca numarul dealerilor nostri a ramas constant in ultimii ani, a crescut numarul magazinelor cu standard foarte ridicat de servire a clientilor. Ne propunem in acest an o crestere a retelei de dealeri cu 10-15 procente, concentrandu-ne in continuare si pe dezvoltarea calitativa a nucleului de parteneri traditionali", a declarat Ioan Mezei, director general STIHL Romania.

Dealerii STIHL sunt societati distincte, care opereaza sub franciza brandului german, atat magazine cat si service-uri. Suprafetele pe care se desfasoara activitatea unui dealer STIHL difera. Minimul de spatiu este de 40 mp, iar in unele cazuri atinge si 2.000 mp.

In cadrul retelei s-au putut dezvolta afaceri consistente, unele dintre ele atingand o cifra de afaceri de 2-3 milioane de euro pe an.

Tendintele pietei in 2013
“La nivelul lui 2013 s-a produs o scadere a pietei de motounelte, pe care am aprecia-o in jurul a 5-10 procente. La nivelul clientilor STIHL am observat o crestere a preferintelor pentru utiliajele din gama hobby, clasa compacta superioara”, a spus Ioan Mezei.

Utilizatorii de motounelte au inceput sa fie mult mai atenti la echipamentele achizitionate si la provenienta lor. Odata cu scaderea importurilor de motounelte din China s-a diminuat si incidenta produselor contrafacute, fata de alti ani.

“Din informatiile colectate din piata, s-a putut observa o trecere de la achizitia de produse ieftine no-brand, la utilaje fabricate de firme serioase si asta pentru ca acele produse ieftine achizitionate in urma cu 2-3 ani au inceput sa-si atinga limita de viata. Confruntati cu astfel de probleme, utilizatorii se indreapta catre producatori consacrati care pot garanta calitatea acestor produse care sunt de folosinta indelungata, nu pentru cativa ani”, a mai spus Ioan Mezei.

STIHL este o afacere de familie germana, fondata in 1926 de catre Andreas STIHL. Veniturile grupului in 2012 au fost de 2,7 miliarde de euro. Compania are peste 12.000 angajati, detine 6 fabrici, 34 de centre nationale de vanzare, fiind in contact cu 120 de importatori si avand o prezenta in 160 de tari. STIHL Romania este o companie detinuta 100% de firma mama si a fost infiintata in 1997. In prezent STIHL Romania importa motounelte sub brandurile STIHL si VIKING.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax , parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn , parte din trustul de media Realitatea - Cațavencu, ca reporter și redactor șef al departamentului Companii. Pentru o perioadă scurtă de timp a scris pentru ziarul de...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri