"Probabil cel mai mare impact in dinamica pietei il va avea schimbarea locului doi, reluat de Medicover dupa cativa ani, care a profitat de pe urma stagnarii Regina Maria. In al doilea rand, piata este marcata de o modificare importanta, prin urcarea puternica a firmei Sanador din ultimii doi ani, care probabil va intra in lupta cu Regina Maria si Medicover in anii care urmeaza. Daca procentele de crestere vor continua, cel mai probabil Sanador se va apropia in urmatorii ani de podium, iar Medicover va continua sa mareasca ecartul dintre ei si Regina Maria. Important este ca in aceasta ecuatie sa nu luam in calcul doar cifrele absolute, ci si tendintele", a declarat Mihai Marcu, presedinte al Consiliului de Administratie MedLife, potrivit Mediafax.

MedLife a obtinut anul trecut o cifra de afaceri de 72 milioane euro, Medicover de 45,9 milioane de euro, Regina Maria de 43,9 milioane de euro si Sanador de 32 milioane de euro. Din totalul pietei de aproximativ 570 milioane euro, 350 milioane euro reprezinta valoarea serviciilor decontate de stat, iar restul sunt plati ale populatiei. Piata totala de servicii medicale (private si de stat) depaseste 5,5 miliarde euro. In ceea ce priveste fondurile de la Casa Nationala de Sanatate, contractarea se face cu mari intarzieri si deficiente, arata MedLife.

Fondurile publice, greu de contractat de spitalele private

"Daca in cazul pietei medicamentelor s-a decis in urma cu mai multi ani ca fondurile din sistemul de stat trebuie sa urmeze pacientul, lucrand in avantajul acestuia, in cazul serviciilor spitalicesti s-a decis ca in continuare pacientul sa nu aiba dreptul de a alege, ci sa fie nevoit sa se adreseze unitatilor medicale de stat sau private care dispun de fonduri de la CNAS. O nemultumire exprimata frecvent de MedLife in ultimii ani a fost inasprirea conditiilor cu care spitalele private pot contracta fonduri publice si cu precadere limitarea diferentiata a sumelor ce pot fi contractate de diferiti furnizori medicali privati", a explicat Mihai Marcu.

Potrivit companiei, in prezent, exista o mare discrepanta intre pacientii care aleg sa plateasca pentru serviciile oferite de spitalele private si faptul ca acestia pot beneficia din ce in ce mai putin sau deloc de asigurarile de sanatate la care au contribuit lunar catre Fondul National de Sanatate.

"Casa Nationala de Sanatate si Ministerul Sanatatii continua sa dezavantajeze chiar pacientii care isi platesc corect taxele catre stat, oamenii activi care muncesc si care opteaza si pentru spitalele ori clinicile private si care fara indoiala si-ar dori sa poata beneficia partial de sumele platite in calitate de asigurat catre stat", a adaugat Marcu.

Citeste si:

In prezent, MedLife isi desfasoara activitatea in 11 Hyperclinici din Bucuresti, Timisoara, Brasov, Arad, Galati si Iasi, 8 laboratoare proprii de analize, 6 spitale in Bucuresti, Brasov si Arad, dintre care un spital de Pediatrie, unul de Ortopedie si unul de Obstetrica-Ginecolgie, 3 maternitati in Bucuresti si in tara, 30 de centre medicale generaliste in Bucuresti si in tara, 9 centre de excelenta cu specializare unica, 7 farmacii proprii reunite sub brandul PharmaLife Med, si in colaborare cu 135 clinici medicale partenere din toata tara. Compania estimeaza pentru 2014 o cifra de afaceri de peste 80 de milioane de euro.

Medicover are o retea de 11 clinici proprii din Bucuresti, Cluj, Constanta, Iasi, Timisoara, Ploiesti, Brasov, spitalul privat Medicover din Capitala si o retea de furnizori externi in toata tara.

Regina Maria detine 18 policlinici proprii (Bucuresti, Cluj, Brasov, Constanta, Bacau) si peste 140 de policlinici partenere in intreaga tara, 5 spitale in Bucuresti si in tara (Spitalul Baneasa, Spitalul de chirurgie plastica si ORL, Spitalul Euroclinic, Spitalul de obstetrica si ginecologie Brasov, Spitalizare de zi multidisciplinara Bacau), 2 maternitati (Bucuresti si Brasov), 3 Campusuri Medicale (Bucuresti, Bacau si Brasov), 5 centre de imagistica (RMN, CT) in Bucuresti, Brasov si Bacau, Divizia Laboratoare Clinice (Bucuresti, Brasov, Constanta, Bacau) si Banca Centrala de Celule Stem. Reteaua Sanador cuprinde trei clinici, un laborator si un spital privat in Bucuresti.