Subsidiara din Romania a grupului francez FM Logistic investeste 5 milioane euro in extinderea platformei logistice din Petresti, judetul Dambovita, cu 10.000 metri patrati, care va deveni functionala in luna august, a anuntat compania.

Constructia celei de-a patra celule de 10.000 metri patrati a depozitului din Petresti a inceput la 1 aprilie si va putea sa primeasca primii paleti in august 2015, se arata intr-un comunicat al companiei, scrie Mediafax.

Platforma FM Logistic de langa autostrada A1 Bucuresti - Pitesti, inaugurata in 2011, are in prezent trei celule de aproximativ 20.000 metri patrati si poate fi extinsa pana la capacitatea maxima de 120.000 metri patrati, conform planului de dezvoltare a FM Logistic.

"Consolidarea prezentei in Romania, excelenta operationala prin procesul de imbunatatire continua si dezvoltarea unei oferte complete de servicii de distributie si grupaj, fac parte din planul de dezvoltare FM Logistic pentru urmatorii ani in Romania", mentioneaza compania.

FM Logistic Romania opereaza trei platforme logistice in Romania- in zona Timis, Bucuresti si Dambovita cu 55.000 metri patrati suprafata de stocare si 2 terminale logistice de cross-docking situate in Cluj si Bacau si are 450 de angajati.

Compania a inregistrat in anul fiscal aprilie 2014-martie 2015 o cifra de afaceri de 23,5 milioane euro. Subsidiara grupului francez asigura servicii logistice de depozitare/manipulare si de transport intern si international.

Sursa foto: Tir/Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri