Carrefour Gourmet va fi ancora centrului comercial din Brasov ce va fi finalizat la sfarsitul anului 2018 sau in primul trimestru din 2019, potrivit reprezentantilor Afi Palace Brasov.

Cu un concept inovator in domeniul gourmet, Carrefour Gourmet mai este prezent in cateva tari, precum Italia, Polonia, Spania si Maroc. Carrefour Gourmet presupune suprafete foarte mari dedicate produselor proaspete, legumelor si fructelor si detine o sectiune speciala dedicata produselor organice, iar fiecare raion de produse are un design aparte.

Cu peste 10.100 de magazine in 34 de tari, grupul Carrefour este al doilea retailer mondial si numarul unu in Europa. In Romania, grupul Carrefour numara 290 de magazine dintre care 32 hipermarketuri 'Carrefour', 129 supermarketuri 'Market', 44 magazine de proximitate 'Express', 10 magazine de proximitate 'Contact', un magazin online si 74 de magazine Billa.