Compania GlaxoSmithKline, nominalizata de oficialii ANPC alaturi de alte companii farmaceutice pentru promovare neetica a produselor si ascunderea anumitor efecte adverse ale medicamentelor, a precizat ca respecta codurile interne si internationale de etica in promovarea medicamentelor.

Directorul general al companiei GSK Romania, David Lechleiter, a explicat sambata, pentru NewsIn, ca industria farmaceutica este foarte puternic reglementata si ca in Romania, la fel ca in majoritatea tarilor, promovarea medicamentelor este supusa unor reguli foarte stricte.

In plus fata de legislatia in vigoare, majoritatea producatorilor cu activitate este centrata pe cercetare si dezvoltare sunt grupati in Asociatia Romana a Producatorilor si Importatorilor de Medicamente (ARPIM) si urmeaza reguli stricte de promovare etica a medicamentelor. "Ca membru ARPIM, GlaxoSmithKline se supune tuturor acestor reguli si are un cod intern de practica, mai strict chiar, decat acestea" a precizat directorul David Lechleiter.

In privinta medicamentuluii Seroxat, care a fost citat de catre oficialii ANPC in contextul promovarii neetice si a ascunderii efectelor adverse la folosire, directorul GSK a precizat ca produsul a ajutat milioane de oameni care sufera de depresie sau de boli asociate. In opinia sa, pacientii care sufera de depresie au nevoie de ajutor, iar doctorii trebuie sa revizuiasca permanent optiunile de tratament in functie de particularitatile bolii pacientilor lor si de posibilele efecte secundare.

Compania a precizat ca Seroxat este indicat in mai multe boli, inclusiv in depresie, la persoane cu varsta peste 18 ani, si a fost aprobat ca atare de Agentia Nationala a Medicamentului.

In privinta transparentei, compania GlaxoSmithKline a precizat ca a fost una dintre primele companii care au dezvaluit date despre studiile clinice, iar registrul de studii clinice al companiei este publicat pe site-ul www.gsk.com, unde pot fi consultate rezultate ale studiilor, incepand cu anul 2004.

Directorul GSK Romania, David Lechleiter a adaugat potrivit NewsIn ca in conformitate cu legislatia europeana si romaneasca, companiile nu au voie sa promoveze medicamentele care se elibereaza pe baza de reteta direct catre pacienti, iar decizia de a prescrie un medicament sau altul, apartine medicului.

Oficialii Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) au acuzat joi companiile producatoare de medicamente ca practica tehnici lipsite de etica pentru a-si promova produsele, mergand pana la ascunderea efectelor secundare ale acestora si publicitate inselatoare. Acuzatiile au fost lansate cu ocazia Zilei Mondiale a Consumatorilor, campania de informare "Promovarea lipsita de etica a produselor medicamentoase". ANPC a atras atentia ca in majoritatea cazurilor promovarea medicamentelor se face prin vizite ale agentilor de vanzari la medici, sponsorizarea pacientilor sau a studentilor.

Reprezentantii ANPC au tinut sa mentioneze chiar numele unor companii farmaceutice ale caror produse au fost intens promovate desi sunt considerate cu risc. Este vorba despre Merck si medicamentul antiinflamator Vioxx, Pfizer cu medicamentul antidepresiv Zoloft, Glaxo Smith Kline tot cu un antidepresiv, respectiv Seroxat, precum si medicamentul pentru scaderea colesterolului Crestor produs de Astra Zeneca si medicamentul impotriva cancerului la san Herceptin produs de Roche.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri