Compania a inregistrat in primul semestru un profit operational de 2,3 milioane dolari.

“Principalii factori care au determinat rezultatele din primele sase luni sunt extinderea in Bucuresti cu o noua Hyperclinica MedLife, cresterea adresabilitatii spitalului Life Memorial si deschiderea centrului medical si laboratorului MedLab din Cluj-Napoca. Vom continua extinderea pe plan national”, a declarat Mihail Marcu (foto), presedintele MedLife.

Conform datelor companiei, in primul semestru al 2008, MedLife a realizat investitii in valoare de aproximativ trei milioane dolari, care au fost directionate spre deschiderea laboratorului si centrului medical MedLab din Cluj-Napoca, finalizarea fazelor de proiectare si autorizare ale spitalelor teritoriale din Iasi si Brasov, finalizarea etapei de constructie a Hyperclinicii MedLife din Timisoara si dotarea cu aparatura medicala a Hyperclinicilor MedLife Unirii si Grivita.

De asemenea, in cadrul celor trei laboratoare de analize MedLab din Bucuresti au fost efectuate peste 1.300.000 de analize, in crestere cu 50% fata de numarul celor realizate in aceeasi perioada a anului trecut. Veniturile agregate ale laboratoarelor MedLab au crescut cu peste 80%, potrivit reprezentantilor companiei.

Citeste si:

Compania a anuntat la sfarsitul lunii iunie ca a investit circa 400.000 euro pentru dotarea noului Centru de Fiziokinetoterapie si Recuperare Medicala din cadrul Hyperclinicii MedLife Grivita, care ofera servicii medicale de intretinere si recuperare pentru copii si adulti.

MedLife a inregistrat in primele trei luni din 2008 o cifra de afaceri de 7,2 milioane dolari, in crestere cu 95% comparativ cu aceeasi perioada a anului 2007, cand cifra de afaceri a fost de 3,7 milioane dolari.

MedLife este lider pe piata serviciilor medicale private din Romania si detine peste o treime din cota de piata in Bucuresti pe unul dintre cele mai importante segmente de piata, cel al serviciilor oferite clientilor corporativi. La nivel national MedLife are o cota de piata de 5% din totalul serviciilor medicale private.

MedLife are 870 de angajati, din care peste 400 sunt medici si personal medical. In tara, MedLife ofera servicii medicale prin intermediul celor 120 de clinici si centre medicale partenere din reteaua NetLife. Incepand cu luna octombrie 2006, IFC este actionar al MedLife cu o pondere de 20%. MedLife este acreditata ISO 9001, ISO 14001, ISO18001.