Protan isi va suspenda activitatea de ecarisaj pe intreg teritoriul tarii incepand de luni, 17 noiembrie, iar cei 350 de angajati ai companiei vor fi notificati, urmand ca in circa doua saptamani sa intre in somaj, a declarat directorul general al companiei, Cristina Miu.
Motivul invocat de conducerea companiei pentru suspendarea activitatii de ecarisaj pe intreg teritoriul tarii este datoria de patru milioane de euro pe care Ministerul Agriculturii o are catre companie.

"De cand suntem concesionari ai ecarisajului, Ministerul Agriculturii ne datoreaza patru milioane de euro in timp ce Ministerul Finantelor ne ameninta cu blocarea conturilor pentru neplata unor taxe la stat in valoare de un milion de euro", a mai spus Cristina Miu.

Potrivit acesteia, sctivitatea Protan va fi suspendata pana la achitarea integrala a restantelor din 2006-2007-2008. "Atat timp cat nu se achita tariful de neutralizare nu se mai poate desfasura aceasta activitate", a mai precizat directorul general al companiei, citat de NewsIn.

in prezent, Protan incaseaza un tarif de neutralizare de 0,21 euro/kg de deseuri animale, bani care trebuie recuperati de la Ministerul Agriculturii. Totodata, reprezentantii companiei au mai declarat ca cei 350 de angajati ai Protan din tara vor fi notificati, iar in circa doua saptamani urmeaza a intra in somaj.

Protan detine in prezent opt sucursale dintre care sapte colecteaza deseuri de origine animala.

Luna trecuta Garda de Mediu a amendat Protan cu 100.000 lei, ca urmare a nerespectarii obligatiile asumate privind realizarea statiei de epurare a apelor uzate. in plus, Garda a trimis o notificare Agentiei Regionale pentru Protectia Mediului (ARPM), in care solicita ca, daca Protan nu-si rezolva deficientele in epurarea apelor uzate pana la 30 octombrie, aceasta sa-i suspende autorizatia integrata de mediu pentru sase luni.

Conform normelor in vigoare, desfasurarea activitatii pe perioada de suspendare a autorizatiei integrate constituie infractiune si se pedepseste cu inchisoare de la 3 luni la un an si cu amenda penala de la 30.000 lei la 60.000 lei. La inceputul lunii septembrie, compania a temporar unitatea din Popesti Leordeni, ca urmare a unui sabotaj tehnologic.

Pentru lipsa sistemului de ecarisaj, Romania a primit la raportul din luna mai 2006 stegulet rosu si a fost criticata si in raportul de tara din luna septembrie, in 2006, chiar daca nu a mai primit stegulet rosu. Uniunea Europeana acorda o atentie deosebita acestui domeniu, deoarece activitatea de ecarisaj are legatura cu controlul bolilor la animale pe teritoriul Romaniei, domeniu prioritar pentru UE.

Pentru a asigura neutralizarea deseurilor de origine animala la nivel national, Agentia Domeniilor Statului (ADS) a organizat, in perioada 16 martie 2006-27 martie 2006, licitatii pentru concesionarea activitatii de ecarisaj. in urma acestor licitatii, organizate pentru opt regiuni din tara, consortiul Protan-Atev a fost declarat castigator. Potrivit contractului incheiat cu ADS, consortiul s-a angajatat sa realizeze investitii de 13.386.500 de euro, iar pentru fiecare zi de intarziere au fost prevazute penalitati de 1%.

In prezent, ADS este responsabil de realizarea investitiilor asumate de consortiul Protan-Atev, iar Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), potrivit unui protocol incheiat cu ADS, raspunde de realizarea de catre concesionar a intregului lant de neutralizare a deseurilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Companii »


Setari Cookie-uri