Anul trecut, Suki Group a exportat tamplarie PVC catre firme din Italia, aceste vanzari reprezentand sub 2% din cifra de afaceri totala a companiei.

"Criza financiara se resimte mai ales pe piata constructiilor imobiliare, lucru de care suntem afectati in mod direct. Obiectivul principal ce se doreste a fi atins este realizarea unei productivitati de circa 100.000 de euro/angajat. (...) In acest moment avem in derulare investitii intr-o noua hala de productie, situata in comuna Moara Vlasiei, judetul Ilfov", a declarat, pentru NewsIn, Gelmar Savulescu.

Producatorul de ferestre si usi din tamplarie PVC si aluminiu Suki Group are o singura unitate de productie in comuna Moara Vlasiei, judetul Ilfov, capacitate anuala de productie de PVC fiind de circa 100.000 de metri patrati.

In prezent, Suki Group are 40 de angajati, dintre care 16 cu studii superioare, si nu are in plan in acest an marirea personalului. Compania are relatii comerciale cu circa 20 de distribuitori. Potrivit Ministerului Finantelor Publice, Suki Group a inregistrat in 2007 afaceri de 19.738.480 lei si avea un numar mediu de 105 angajati.

Citeste si:

Potrivit Patronatului Producatorilor de Tamplarie Termoizolanta (PPTT), piata locala de tamplarie termoizolanta a avut in 2008 o valoare de circa 850 milioane de euro, cu 17,6% mai mica decat in anul anterior, cand a inregistrat un miliard de euro. In ceea ce priveste estimarile privind evolutia din 2009 a acestei piete, presedintele PPTT, Valentin Petrescu, a declarat pentru NewsIn ca vom asista in prima parte a acestui an la o scadere importanta fata de 2008, de 30-40%, insa pentru a doua parte a anului sunt factori care pot contribui la o relansare a activitatii.

Pe piata locala activeaza in prezent circa 6.000 de producatori de tamplarie, iar aici intra si atelierele marilor unitati de constructii.

Avand in vedere ca activitatea de productie si montaj de tamplarie termoizolanta este sezoniera si forta de munca angrenata in aceasta activitate este variabila in cazul firmelor mici, se estimeaza un numar de 30.000 de angajati in acest sector.

Printre principalele companii care activeaza in Romania pe acest sector se numara Gealan, Lipoplast, Rehau Polymer, VEKA, Teraplast Bistrita, Suki, Profine, Far Est, Amvic Ferestre, Schonline.