De asemenea, directorul general al E.ON Romania, Frank Hajdinjak, a spus ca va evita, pe cat posibil, sa aplice programe de concedieri, la E.ON Gaz Distributie, si ca va continua negocierile cu sindicatele.

"In ultimii ani, am trecut prin mai multe etape de restructurare a companiei, pentru a transforma compania noastra intr-una mai competitiva pe piata si pentru a asigura, pe cat posibil, locuri mai sigure pentru angajatii nostri. Noi am hotarat inca de la inceputul anului sa continuam cele doua programe, de plecari voluntare si de pensionare anticipata, si speram ca aceste programe vor fi suficiente si ca nu vom fi obligati sa trecem la concedieri", a spus Hajdinjak, citat de NewsIn.

Reprezentantii E.ON au mai spus ca au instiintat agentiile judetene pentru ocuparea fortei de munca in legatura cu un posibil program de concedieri colective, daca societatea nu-si atinge tinta propusa cu plecarile voluntare, fara a specifica despre ce numar de angajati este vorba.

La randul sau, presedintele Federatiei Sindicale Gaz Romania, Eugen Luha, a declarat ca negocierile cu cei de la E.ON se refera la posibilitatea infiintarii unei subsidiare a E.ON, fie la transferarea unor activitati ale companiei unei companii terte din piata, ca solutii pentru evitarea concedierilor colective.

Circa 50 sindicalisti din Federatia Sindicala Gaz Romania au pichetat astazi sediul E.ON din Bucuresti, intre orele 12.00 si 14.00, din cauza disponibilizarilor ce ar putea avea loc in cadrul E.ON Gaz Distributie.

Circa 4.000 de angajati au plecat prin programul de plecari voluntare, din compania E.ON Romania, fosta Distrigaz Nord, incepand din 2005, anul in care a fost privatizata, si pana in prezent, a mentionat Marc Daniel Buck.

E.ON Romania este membra a Grupului E.ON din Germania, grup prezent in aproape 30 de tari.

E.ON Romania detine participatia majoritara la companiile E.ON Gaz Romania, E.ON Moldova Furnizare, E.ON Gaz Distributie si E.ON Moldova Distributie.

In Romania, E.ON activeaza in sectorul energiei electrice si al gazelor naturale, in Moldova, Banat si Transilvania.