Astfel, in martie preturile marfurilor alimentare si nealimentare au scazut fata de luna anterioara cu 0,1%, iar tarifele serviciilor au urcat cu 0,5%, scrie Mediafax.

Dintre alimente, cel mai mult s-au ieftinit ouale, cu aproape 10%, iar in ceea ce priveste serviciile evolutia tarifelor a fost influentata de o scadere de 4% inregistrata la transportul feroviar.

"Cresterea medie a preturilor pe total, in ultimele 12 luni (aprilie 2012 - martie 2013) fata de precedentele 12 luni (aprilie 2011 - martie 2012), determinata pe baza IPC este 4,1%, iar cea determinata pe baza indicelui armonizat al preturilor de consum (IAPC) este 3,9%", arata INS, intr-un comunicat.

Citeste si:

In februarie preturile de consum isi temperasera ritmul de crestere la 0,34%, fata de un avans de 1,34% in prima luna a anului. Rata anuala coborase atunci de la 5,97%, maximul ultimului an si jumatate, la 5,65%.

Proiectia Bancii Nationale a Romaniei (BNR) privind rata inflatiei in acest an este de 3,5%, cu o tinta de 2,5%, plus/minus un punct procentual.

Banca centrala estimeaza ca rata inflatiei va fi de 5-6% in prima jumatate a anului si va scadea ulterior, insa nivelul acesteia va depinde foarte mult de evolutia preturilor volatile, precum cele din agricultura.

Sursa foto: arhivafoto.ro