Dobânda de politică monetară stabilită de BNR a atins nivelul maxim anul acesta (7%), potrivit declarațiilor făcute de guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. Implicit, dacă semnalul dat de Isărescu se adeverește, ratele românilor cu credite legate la ROBOR și IRCC nu ar mai trebui să crească în 2023.

Anterior, BNR majorase dobânda cheie de nouă ori, până la nivelul actual de 7%, iar la ultimele trei şedinţe de politică monetară banca a menţinut acest nivel. Dobânda cheie a fost majorată pentru a tempera scumpirile care au lovit România, însă, ca efect advers, ratele românilor au crescut.

Încep să cred că 7% dobândă de politică monetară este limita”, a spus Isărescu într-o conferința trimestrială cu privire la evoluția inflației.

"Una dintre declarațiile surprinzătoare pe care le-a avut Isărescu în timpul prezentării raportului asupra inflației este aceea că dobânda cheie a ajuns deja la un nivel maxim, acela de 7%”, menționează, într-o notă trimisă investitorilor, Valentin Tătaru, economist șef ING.

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut vineri la 6,64%, aproape de valoare înregistrată acum aproape un an.

“Am apăsat pe frână cu mare atenţie pentru a nu brusca recesiunea şi spun că până la urmă am reuşit. Datele din zilele următoare vor arăta că vom avea şi în acest an creştere economică. Ţările vecine au şi inflaţie mare şi recesiune. Am reuşit, este o realizare, nu este lipsă de modestie, am temperat inflaţia fără să introducem economia în recesiune”, a mai declarat Mugur Isărescu.

Rata anuală a inflației s-a redus în aprilie, conform datelor INS, ajungând la 11,2% față de 14,5% în martie și 15,5%, în februarie. Datele anunțate de INS au surprins economiștii, care anticipaseră o reducere a inflației, însă într-un ritm mai mic.

Sursa foto: Shutterstock / LCV

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Ionut Sisu
Ionuț Șișu scrie pentru Wall-Street.ro din anul 2011, iar în prezent ocupă funcția de redactor-șef adjunct . El și-a început activitatea în presă în 2007, în departamentul de limbă engleză al Mediafax monitorizare. În perioada 2008-2009, Ionuț a acoperit domeniile piețe de capital și finanțe personale în cadrul Business Standard, publicația de afaceri a trustului Realitatea-Cațavencu. După o scurtă perioada de timp în cadrul Corect...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri