Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a scăzut la 6,44% pe an, de la 6,45% pe an, conform datelor BNR.

Un nivel mai scăzut a fost înregistrat în urmă cu mai bine de un an, pe 29 iunie 2022, atunci când a avut o valoare de 6,41%, conform arhivei ROBOR.

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%. Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a coborât la 6,97%, de la 6,99% anterior, iar ROBOR la 12 luni a scăzut la 7,32%.

Indicele IRCC, în funcție de care se calculează ratele la creditele cu dobândă variabilă în lei, s-a majorat la nivelul de 5,98% pe an, de la nivelul precedent de 5,71%. În contextul în care ROBOR la 3 luni a urmat o curbă descendentă în ultima perioadă, existând probabilitatea ca acesta să coboare sub nivelul IRCC, românii caută soluții pentru o dobândă mai mică.

Isărescu dă semnalul că ratele la credite nu vor mai crește: ”Încep să cred că aceasta este limita”

Dobânda de politică monetară stabilită de BNR a atins nivelul maxim anul acesta (7%), potrivit declarațiilor făcute de guvernatorul băncii centrale, Mugur Isărescu. Implicit, dacă semnalul dat de Isărescu se adeverește, ratele românilor cu credite legate la ROBOR și IRCC nu ar mai trebui să crească în 2023.

Anterior, BNR majorase dobânda cheie de nouă ori, până la nivelul actual de 7%, iar la ultimele trei şedinţe de politică monetară banca a menţinut acest nivel. Dobânda cheie a fost majorată pentru a tempera scumpirile care au lovit România, însă, ca efect advers, ratele românilor au crescut.

”Încep să cred că 7% dobândă de politică monetară este limita”, a spus Isărescu într-o conferința trimestrială cu privire la evoluția inflației.

Sursa foto: shutterstock

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri