Utilizatorii ING Bank care plăteau cu telefonul prin intermediul funcției ING Pay, disponibilă în aplicația Home Bank a băncii, nu vor mai avea acces la această funcție începând cu luna septembrie, conform unui mesaj trimis clienților de către bancă

„ING Pay a fost super. Fiind printre primele metode de plată cu telefonul, ne-a fost alături când aveam cea mai mare nevoie. La concerte, festivaluri, la cumpărăturile săptămânale sau la cafeluța de weekend. Și ne bucurăm că ți-a fost util, încă din 2018. Însă, începând cu luna septembrie 2024, ING Pay nu va mai fi disponibil. Poți să te bucuri de aceleași beneficii de plată sigură și rapidă cu telefonul, folosind cardul tău fizic sau virtual, prin Google Pay”, anunță ING Bank printr-un e-mail trimis clienților.

Banca îndeamnă utilizatorii să treacă la portofelele digitale oferite de către Google și Apple, respectiv Google Pay și Apple Pay, încărcând cardul acolo.

Plățile cu telefonul prin intermediul Apple Pay au fost disponibile în România în prima parte a anului 2019, în timp ce Google Pay, așa cum wall-street.ro a anunțat AICI în exclusivitate, a devenit disponibil în luna noiembrie a anului 2020.

Anul trecut, ING Bank a închis în România DealWise, platforma sa globală de shopping, lansată în 2020

Sursa foto: ING

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Armand Iliescu
Armand s-a alăturat echipei Wall-street.ro în anul 2016, an în care a și finalizat cursurile Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion . De-a lungul timpului a acoperit domenii precum FinTech, Finanțe-Bănci și Fiscalitate. A pus umărul timp de patru ani la consolidarea proiectului Future Banking , dedicat industriilor FinTech și digital banking, din poziția de Head of Growth. Tot în cadrul aceluiași proiect a dat startul emisiunii FinTech Friday,...

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Finanțe - Bănci »


Setari Cookie-uri