Potrivit companiei de asigurare a creditelor, somajul pe termen lung in Cehia afecteaza in prezent 37% din populatia activa, in timp ce in Slovenia societatile cu niveluri uriase ale datoriei (85% din PIB) se confrunta cu un val din ce in ce mai mare de falimente, exacerbate de un sector bancar deficient si credite neperformante.

Pe de alta parte, Polonia nu se afla in recesiune, iar incetinirea este ciclica. "Pana la sfarsitul anului 2013, activitatea ar trebui sa culeaga beneficiile unei politici monetare expansioniste, acesta fiind si motivul inlaturarii supravegherii negative asupra evaluarii A3 a acesteia", precizeaza analistii Coface.

Evaluarea Coface a riscului de tara masoara dimensiunea medie a nivelului de neplata de catre societati intr-o tara data, in cadrul tranzactiilor comerciale ale acestora, pe termen scurt. Acesta nu se refera la datoria suverana. Pentru a stabili riscul de tara, Coface combina perspectiva economica, financiara si politica a tarii, experienta de plata a Coface si evaluarea climatului de afaceri.

Citeste si:

Evaluarile au o scala de sapte niveluri: A1, A2, A3, A4, B, C, D si pot avea si un status referitor la monitorizare.

Italia: practicile de plata ale companiilor se inrautatesc

Analiza Coface atrage atentia ca „modelul de afaceri” italian este intepenit intr-un cerc vicios, in contextul in care Italia, una dintre cele mai industrializate economii din zona euro, a suportat sapte trimestre consecutive de reducere a PIB-ului.

"Nivelul activitatii a scazut cu 2,4% in 2012 si se preconizeaza o reducere de 1,7% in 2013 (comparativ cu -0,6% pentru zona euro). Consumul populatiei, care sufera din cauza scaderii puterii de cumparare si a somajului mare, se reduce. Pe termen lung, cresterea va fi vulnerabila la nivelurile extrem de scazute ale activitatii si la rata scazuta a inovarii. Din pacate, o dinamica favorabila a exporturilor nu a reusit sa compenseze reducerea cererii interne. Prin lipsa resurselor pentru finantarea investitiilor, societatile italiene pierd o cota de piata internationala. Acestea sunt prinse in capcana unui cerc vicios: pierderea competitivitatii – pret si calitate – duce la marje reduse, care la randul lor impiedica capacitatea de a imbunatati concurenta si, prin urmare, de a reface marjele", arata analiza Coface.

In acest context, Coface a observat o inrautatire grava in conduita de plata a societatilor italiene, care au in mod traditional o cota mai mare a neplatilor decat cele din alte tari europene, iar de la inceputul crizei, aceasta diferenta s-a marit. In 2007, cota era de 3 ori mai mare decat in Franta, iar acum este de 7 ori mai mare.