Desi ministrul Sebastian Vladescu spera ca proiectul de modificare a Codului fiscal sa fie adoptat in forma originala, comisia de specialitate a Senatului a adus cateva amendamente proiectului. Printre acestea organismul a propus si amanarea pe o perioada de un an pentru aplicarea impozitului de 2% pe veniturile obtinute din vanzarea produselor agricole.

Noul Cod Fiscal, aprobat la sfarsitul lunii mai de Guvern, stabileste ca acei contribuabili care realizeaza venituri din vanzarea produselor agricole catre unitati specializate pentru colectare, unitati de procesare industriala sau catre alte unitati vor plati un impozit de 2% din valoarea produselor livrate. Produsele trebuie sa fie in stare naturala, recoltate de pe terenuri agricole proprietate personala sau luate in arenda. O decizie privind amanarea introducerii impozitului pe veniturile agricole va fi luata in plenul Camerei Deputatilor.

Acciza la tigari, sub propunerea Guvernului

Cota aplicata pentru calcularea accizei minime ar putea reprezenta 91% din acciza aferenta tigaretelor din categoria de pret cea mai vanduta, cu un punct procentual peste nivelul actual si cu patru puncte sub varianta propusa in proiectul de modificare a Codului Fiscal aprobat de Guvern.

Amendamentul a fost aprobat miercuri de Comisia Buget-Finante din Senat, iar cota va fi aplicata daca Parlamentul aproba propunerea Comisiei. Nivelul de 95% a fost contestat de reprezentantii industriei tutunului. In prezent, acciza platita pentru produsele din tutun se calculeaza avand in vedere un nivel minim stabilit in functie de evolutia accizei aferente tigaretelor din categoria de pret cea mai vanduta, astfel incat nivelul accizei minime sa reprezinte 90% din aceasta.

Exportul de titei, impozitat

Companiile vor plati impozit pentru titeiul extras din Romania si exportat, daca va fi aprobat un amendament adoptat de Comisia Buget-Finante din Senat la proiectul de modificare a Codului Fiscal. Potrivit variantei Codului Fiscal aprobata de Guvern, aceste cantitati sunt scutite de impozit. Astfel, pentru titeiul din productia interna, companiile ar urma sa plateasca in continuare acelasi impozit, de 4 euro/tona, la momentul livrarii. Impozitul datorat se calculeaza prin aplicarea sumei fixe asupra cantitatilor livrate si se vireaza la bugetul de stat.

Taxe locale nelimitate

Citeste si:

Consiliile Locale ar putea avea posibilitatea sa majoreze nelimitat impozitele si taxele locale datorate anual. Aceasta daca Parlamentul va decide sa aprobe un amendament adoptat miercuri de Comisia de Buget-Finante din Senat, la proiectul de modificare a Codului Fiscal propus de Guvern.

Decizia ar fi similara reglementarilor in vigoare, care prevad posibilitatea pentru autoritatile locale sa majoreze taxele locale pentru proprietati si vehicule, dar nu este precizata o limita. Pe de alta parte, proiectul aprobat de Guvern prevedea posibilitatea pentru Consiliile Locale sa majoreze anual impozitele si taxele locale cu maximum 20% peste nivelul stabilit in Codul Fiscal.

Indexarea impozitelor, o data la trei ani

Noua varianta a Codului stabileste, de asemenea, ca indexarea impozitelor si taxelor locale se va face o data la trei ani, tinand cont de evolutia ratei inflatiei de la ultima indexare pana in momentul finalizarii celor trei ani, cand inflatia depaseste cumulat 10%.

In prezent, indexarea se face anual pentru a reflecta rata estimata a inflatiei pentru anul urmator, daca aceasta depaseste 5%. Proiectul de Cod Fiscal prevedea doar doua termene de plata a impozitelor si taxelor locale, respectiv 31 martie si 30 septembrie, fata de patru termene in prezent, iar impozitele sub 50 de lei inclusiv vor fi achitate integral pana la 31 martie.

O alta modificare se refera la diferentierea dintre impozit, platit de proprietar, si taxa, datorata de concesionari, locatari, titularii dreptului de administrare sau de folosinta. In plus, se prevede acordarea bonificatiei de pana la 10% pentru plata integrala anticipata a impozitelor si pentru contribuabilii persoane juridice.

Proiectul de modificare a Codului Fiscal prevedea si majorarea impozitelor si taxelor locale platite pentru cladiri, terenuri si autovehicule. Proiectul de lege privind modificarea Codului Fiscal se afla in dezbatere parlamentara, iar modificarile cuprinse in noul Cod vor intra in vigoare la 1 ianuarie 2007.