Fondatorul reţelei Facebook, Mark Zuckerberg, a fost audiat de Senatul Statelor Unite alături de alţi lideri ai media sociale - Linda Yaccarino de la X, fost Twitter, Shou Zi Chew de la TikTok, Evan Spiegel de la Snap şi Jason Citron de la Discord, relatează AFP, citată de Agerpres.

Membri ai Congresului - atât democraţi, cât şi republicani - şi numeroase asociaţii acuză reţelele sociale că nu protejează suficient copiii şi adolescenţii, în special de riscurile de exploatare sexuală şi sinucidere.

Zuckerberg, director general al companiei Meta, deţinătoarea Facebook, s-a adresat direct victimelor unor astfel de situaţii şi familiilor lor, aflate de faţă: "Îmi pare rău pentru toate cele prin care aţi trecut. Nimeni nu ar trebui să trăiască lucrurile suferite de familiile voastre".

Senatorul republican Lindsey Graham a declarat în faţa celor audiaţi: "Domnule Zuckerberg, dv. şi firmele aflate în faţa noastră, ştiu că nu credeţi asta, dar aveţi mâinile pătate de sânge. Aveţi un produs care omoară oameni".

Miliardarul a explicat numeroasele măsuri luate de grupul său pentru protecţia celor mici, reamintind că a investit peste 20 de miliarde de dolari în securitate, din 2016 până acum, şi că are 40.000 de angajaţi pentru moderarea şi securitatea platformelor.

Chew, reprezentant al TikTok, a recunoscut la rândul său: "Ca tată a trei copii mici, ştiu că problemele abordate astăzi sunt oribile şi dau coşmaruri tuturor părinţilor". El şi-a anunţat intenţia de a investi în securitate peste două miliarde de dolari şi a arătat că "doar anul acesta avem 40.000 de profesionişti care lucrează la această problemă".

X a anunţat că va înfiinţa o nouă structură pentru moderarea platformei de mesaje, unde circa 100 de angajaţi noi pentru administrarea conţinutului. Yaccarino a observat că "X nu este platforma preferată a copiilor şi adolescenţilor", iar copiii sub 13 ani nu îşi pot deschide conturi; sub 1% din utilizatorii americani au vârste între 13 şi 17 ani, iar datele lor sunt private implicit, ceea ce nu permite să fie contactaţi de oricine.

Senatorii s-au referit însă la documente interne ale Facebook care dovedesc că Zuckerberg a refuzat să suplimenteze echipele care depistează riscurile pentru adolescenţi. "Nivelul de ipocrizie este uluitor", a comentat senatorul democrat Richard Blumental.

Conform legislaţiei americane, platformele digitale sunt în mare măsură exonerate de orice răspundere privind conţinuturile distribuite pe site-urile lor.

Sursa foto: Meta

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri