"Pe zona pe care o coordonez va fi o economie in factura finala", a spus Calota, care este responsabil pentru departamentul de eficienta energetica, energie regenerabila si cogenerare, noteaza Mediafax.

Intrebat cine a fost vinovat pentru facturarea dubla a consumatorilor pentru certificatele verzi, Calota nu a dat un raspuns clar, spunand insa ca au fost greseli de comunicare si in supravegherea mai atenta a distribuitorilor si furnizorilor de energie electrica.

El a aratat ca, in opinia sa, informatiile care apar pe facturile ar trebui simplificate. Costul cu certificatele verzi se factureaza, din septembrie 2012, separat pe facturile la electricitate. Certificatele verzi reprezinta o forma de ajutor de stat pentru producatorii de energie din surse regenerabile.

Transferul costurilor

Certificatele verzi sunt acordate producatorilor de energie verde, care apoi le vand furnizorilor, pe care ANRE ii obliga sa le cumpere. Furnizorii de energie transfera apoi costul cu certificatele verzi catre clientii lor, care in final sunt cei care platesc ajutorul de stat acordat de Guvern energiei verzi.

Bomba sociala din spatele certificatelor verzi

Bomba sociala din spatele certificatelor verzi

Romania spijinia energia regenerabila pentru ca si-a asumat acest lucru fata de Comisia Europeana. Potrivit acestui angajament, fiecare tara membra a Uniunii Europene trebuie sa atinga anual o anumita cota de energie din surse regenerabile in consumul total.

Citeste si:

Chiar daca din septembrie 2012 costurile furnizorilor cu certificatele verzi trebuia mentionate separat pe facturi, ANRE nu a redus corespunzator tariful reglementat de furnizare a electricitatii. Tariful reglementat de furnizare a energiei trebuia redus tocmai pentru a nu aparea situatia de facturare dubla.

Facturare dubla pentru costul cu certificatele verzi

Din acest motiv, furnizorii de energie au continuat sa factureze costul cu certificatele verzi de doua ori, odata prin includerea acestor costuri in tariful reglementat de ANRE si a doua oara prin facturarea separata a costului cu certificatele verzi, pentru perioada septembrie 2012- iulie 2013.

Procurorii anticoruptie i-au retinut, saptamana trecuta, pe vicepresedintele ANRE, Claudiu Dumbraveanu, si pe Gheorghe Ciubotaru, asociat la ElectroAlfa International, acuzati de luare de mita, alaturi de Florin Gugu, director in Enel, pentru dare de mita. In ordonanta de retinere se arata ca, in cauza, exista date si aspecte din care rezulta suspiciunea rezonabila ca, in cursul anului 2013, Dumbraveanu a pretins si a obtinut de la Gugu, in baza unei intelegeri anterioare, foloase necuvenite pentru ElectroAlfa International, al carei asociat este Ciubotaru.

Foloasele necuvenite constau in atribuirea a doua contracte de executie lucrari in valoare totala de 407.199 lei, in schimbul indeplinirii, de catre Dumbraveanu a unor acte contrare indatoririlor sale de serviciu, respectiv efectuarea la 21 iunie 2013, 2 si 3 octombrie 2013, a unor interventii, in virtutea functiei, pentru avantajarea intereselor Enel, si anume: micsorarea procentului de reducere a tarifelor de la -6% la -1,3%, majorarea unui spor de eficienta de la 25% la 50% si informarea Enel despre faptul ca un control nu avea la baza o reclamatie, ci era in programul anual de control.

Tribunalul Bucuresti a respins sambata propunerea de arestare preventiva inaintata de procurorii DNA pentru Dumbraveanu, Florin Gugu si Gheorghe Ciubotaru. Compania de stat Electrica a incasat suplimentar de la clienti aproximativ 50 milioane de lei ca urmare a faptului ca a facturat de doua ori costul cu certificate le verzi.