„Ignorarea apelurilor noastre de modificare a formulei de calcul a taxei clawback, prin implementarea calculului diferentiat pentru medicamentele generice, inseamna privarea populatiei cu venituri reduse de cele mai raspandite medicamente de pe piata, care asigura tratamentul, la costuri accesibile, a celor mai multe afectiuni cronice”, a declarat Dragos Damian, presedintele APMGR.

Cresterea procentului „p” din calculul taxei clawback la 26,1% in trimestrul 1 al anului 2015, de la 25,23% in trimestrul 4 al anului 2014 este o consecinta directa a cresterii consumului unor medicamente inovative al caror pret a fost mentinut la un nivel foarte ridicat in ultimii ani prin nerespectarea legislatiei privind stabilirea pretului la medicamente.

„Este injust ca producatorii de medicamente generice sa fie taxati pentru finantarea tratamentelor scumpe, prin aplicarea unitara a taxei clawback, intrucat acestia nu sunt responsabili in niciun fel de cresterea in ansamblu a consumului de medicamente. Cifra arbitrara si netransparenta comunicata trimestrial de autoritati nu reflecta in nici un fel valoarea consumului de medicamente din piata si incalca grav prevederile fiscale de predictibilitate. Este absolut necesar ca autoritatile sa corecteze aceasta situatie!”, a mai declarat Damian.

APMGR reaminteste ca singura solutie care ar putea aduce lucrurile in normalitate, salvand astfel de la insolventa producatorii de medicamente generice, este implementarea imediata a unui calcul diferentiat al taxei clawback pentru medicamentele generice, bazat pe introducerea unei proportii de maxim 65% in calculul variabilei 'p' din formula clawback, coreland astfel sarcina fiscala cu politica de preturi in domeniul medicamentelor.

Sursa foto: Tax/Shutterstock.com