Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului va scoate la privatizare, pana la sfarsitul lui 2006, alte 15 societati, printre care Rulmentul Brasov si Tractorul Brasov, a declarat pentru Money Channel, presedintele AVAS, Razvan Orasanu.
"Dintre cele 120 de societati aflate in portofoliul AVAS, 70 au fost deja lansate la privatizare, iar pentru 55 am incheiat contractele pe parcursul acestui an. Vrem ca pana la sfarsitul lui 2006 sa mai lansam la privatizare 15 companii", a afirmat Orasanu. Societatile Rami Dacia, Electroputere Craiova, Antibiotice Iasi, aflate in portofoliul AVAS, si IAR Ghimbav, Daewoo Craiova, aflate in portofoliul Ministerului Economiei, prezinta oportunitati unice pentru investitori, in opinia presedintelui AVAS, pentru ca functioneaza in domenii de nisa sau este singura companie din domeniul sau de activitate ramasa la stat.

Anuntul de privatizare a companiei Rulmentul Brasov va fi, de asemenea, publicat in acest an. "Interesul pentru Rulmentul este instabil. Exista doua-trei societati care se intereseaza constant. Pe baza oferetelor vom lansa privatizarea inainte de sfarsitul anului, dar ca si in cazul Electroputere exista problema datoriilor", a precizat Orasanu, citat de NewsIn.

Nitramonia Fagaras, Electroputere Craiova, Rulmentul Brasov si Aversa Bucuresti ar putea beneficia de stergerea partiala a datoriilor care depasesc, pentru toate cele patru societati, 400 milioane lei.

Referindu-se la privatizarea Antibiotice Iasi, presedintele AVAS a declarat ca nu ia, in niciun caz, in considerare cererea salariatilor societatii de a le vinde un pachet de actiuni de10%. "Nu sustin acest demers in fata guvernului. Discut cu salariatii chestiuni sociale legate de salarii sau de mentinerea locurilor de munca, dar nu sunt de acord sa discut cu ei decizia actionariatului sau probleme de management", a precizat Orasanu.

AVAS a publicat, pe 16 octombrie, anuntul de vanzare, prin negociere, a 53,01% din capitalul social al Antibiotice Iasi, catre un investitor sau un consortiu de investitori condus de un producator de medicamente sau o societate de investitii financiare. Investitorii interesati pot depune scrisori de intentie neangajante pana pe 1 noiembrie 2006. Ceilalti actionari importanti ai Antibiotice sunt SIF Oltenia (10.09%), Citibank Romania (6.16%) si fondul de investitii cipriot Broadhurst Investment (5.21%).
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri