In ianuarie 2008, Romania a exportat, in moneda nationala, de 8,87 miliarde lei (2,42 miliarde euro) si a importat de 14,05 miliarde lei (3,84 miliarde euro). Diferenta duce la un deficit comercial de 5,17 miliarde lei, mai mare cu 10,52% fata de ianuarie 2007.

Comparativ cu prima luna a anului trecut, exporturile au crescut cu 25,8% la valori exprimate in lei (16,9% la valori exprimate in euro), iar importurile au crescut cu 19,7% la valori exprimate in lei (11,3% la valori exprimate in euro), fiind a doua luna consecutiva in care dinamica exporturilor a devansat dinamica importurilor.

Fata de luna decembrie 2007, exporturile din luna ianuarie 2008 au crescut cu 11,1% la valori exprimate in lei (7,2% la valori exprimate in euro), iar importurile s-au diminuat cu 9,2% la valori exprimate in lei (12,3% la valori exprimate in euro).

Valoarea schimburilor intracomunitare de bunuri, in luna ianuarie 2008, a fost de 6,37 miliarde lei (1,72 miliarde euro) la expedieri si de 9,70 miliarde lei (2,62 miliarde euro) la introduceri, reprezentand aproximativ 72% din total exporturi si aproape 69% din total importuri. Diferenta intre dinamica determinata pe baza valorilor exprimate in lei si cea determinata din valori exprimate in euro este cauzata de evolutia monedei nationale, care s-a depreciat cu 8,8% in luna ianuarie 2008 fata de luna ianuarie 2007.

Ponderea principala in structura pe grupe de produse a exporturilor si a importurilor o detin masinile si echipamentele de transport (33% la export si respectiv 37,7% la import) si alte produse manufacturate (42,1% la export si respectiv 29,9% la import).

Citeste si:

Ritmul de crestere a exporturilor l-ar putea depasi, in acest an, pe cel al importurilor, pentru prima data dupa 2002, astfel incat deficitul comercial ar urma sa scada ca pondere in produsul intern brut (PIB), arata estimarile publicate la sfarsitul saptamanii trecute de Comisia Nationala de Prognoza (CNP).

Astfel, in 2008, exporturile de bunuri romanesti ar urma sa avanseze cu 17,4% fata de anul trecut, pana la 34,5 miliarde euro, in timp ce importurile (CIF) ar putea creste intr-un ritm mai lent, de 15,6%, pana la 58,8 miliarde euro, arata prognoza preliminara de primavara a CNP. Importurile in preturi FOB (free on board) ar urma sa insumeze 54,28 miliarde euro in acest an.

In acest an, exporturile lunare vor depasi, pentru prima data, pragul de 3 miliarde euro in cinci luni - martie, iulie, septembrie, octombrie si noiembrie, potrivit asteptarilor CNP. Pana in prezent, cele mai mari exporturi lunare s-au realizat in octombrie 2007, cand s-au livrat in strainatate bunuri romanesti in valoare de 2,82 miliarde euro.

In privinta comertului exterior, CNP si-a revizuit semnificativ estimarile pentru acest an, dupa ce, in prognoza de toamna, anticipa un avans al importurilor cu 18,1%, pana la 60,8 miliarde euro. In schimb, CNP si-a mentinut estimarea de crestere a exporturilor la 17,4%.