Potrivit ministrului, serviciile de pe litoral s-au imbunatatit in ultimii ani, ca urmare a constientizarii de catre operatori a faptului ca turistii pot alege alte destinatii.

“Fata de alti ani, serviciile de pe litoral s-au imbunatatit. De exemplu, nu mai exista "plictiseala” aceea de la receptie, dar inca exista probleme. in ceea ce priveste preturile, piata le regleaza, noi nu putem interveni in acest sens. Singurul lucru pe care il putem face este sa acordam stele unitatilor de cazare, pentru ca turistul sa faca un raport calitate-pret”, a spus Silaghi, citat de NewsIn.

Referitor la comparatia cu Bulgaria, ministrul a subliniat ca litoralul romanesc are 60-70 de kilometri de plaja, iar cel bulgaresc are in jur de 450 si este dificil sa compari cele doua locatii.

“In afara de dimensiunea plajelor mai este si diferenta serviciilor. Pe litoralul bulgaresc exista servicii all-inclusive, la noi nu sunt inca pentru ca hotelul apratine cuiva, iar restaurantul si piscina altcuiva. Romanii nu sunt tentati numai de asta, lor le place sa iasa si sa se distreze”, a spus ministrul turismului.

Citeste si:

Prezent la eveniment, prefectul judetului Constanta, Danut Culetu, a declarat ca de la Paste si pana acum au plecat in Bulgaria 18.000 – 20.000 de turisti. Potrivit acestuia, in prezen, pe litoral se afla 16.000 de turisti.

Potrivit primarului din Mangalia, Zamfir Iorgus, exista proiecte in studiu, care unesc litoralul romanesc cu cel bulgaresc. Unul dintre ele se refera la realizarea unei piste de bicilete intre Mangalia si Balcic si un metrou de suprafata intre cele doua locatii. Un alt proiect, care a fost deja realizat, este un port turistic in Mangalia. Acesta a costat peste 4,7 milioane de euro, fiind finantat prin Programul PHARE CES 2004 si de Consiliul Local Mangalia.

Numarul hotelurilor care sunt deschise de 1 Mai pe litoral este de 89, acestea reunind aproape 20.500 de locuri de cazare, potrivit informatiilor furnizate de Asociatia Litoral.

La conferinta de deschidere a sezonului estival 2008 care a avut loc joi la Mangalia au fost prezenti pesedintele Romaniei, Traian Basescu, ministrul turismului, Ovidiu Silaghi. De asemenea la eveniment au participat autoritatile locale si operatori din turism din Bulgaria si Romania.