"In ceea ce priveste benzina si motorina din extractia nationala, ele ar putea fi sensibil mai mici. Daca Petrom ar reduce cu 5-10% pretul la benzina si motorina asta nu ar afecta echilibrul financiar (al companiei n.r.), ci eventual ar face ca Petrom sa nu mai aiba profituri record, asa cum a avut in primul trimestru al anului", a declarat Vosganian. Ministrul a argumentat ca desi exista o piata libera, redeventele si accizele impuse de stat sunt mai mici comparativ cu cele din UE.
Vosganian a mai spus ca reprezentantii Consiliului Concurentei l-au asigurat ca piata combustibililor este una concurentiala, nefiind remarcata organizarea unor carteluri.
Ministrul Economiei a apreciat totodata ca evolutia pretului combustibililor pana la cinci lei pe litru "este putin excesiva", pana la inceputul verii, dar a refuzat sa faca previziuni.
Varujan Vosganian a criticat si cu o zi in urma politica de preturi a Petrom. El a apreciat ca preturile ridicate ale carburantilor comercializati de Petrom reprezinta o "sfidare" si sunt mai mari decat cele practicate de state, in ciuda redeventelor si accizelor reduse.
Vosganian: Petrom poate reduce cu 5-10% pretul la carburanti fara a afecta echilibrul financiar
Ministrul Economiei si Finantelor, Varujan Vosganian, a declarat ca Petrom ar putea reduce cu 5 - 10% pretul carburantilor fara ca echilibrul financiar al companiei sa fie afectat, ceea ce ar duce doar la reducerea profiturilor "record" inregistrate de Petrom.
Te-ar putea interesa si: