Senatul a adoptat Legea de abilitare a Guvernului, printre domeniile incluse fata de textul trimis de Cabinetul Tariceanu fiind unele referitoare la chestiuni sociale, precum asigurarea resurselor financiare necesare sustinerii sistemului pensiilor de stat, si la ministerele nou create.
Potrivit raportului, fata de textul trimis Parlamentului de catre Cabinetul Tariceanu, senatorii au adaugat, la domeniul "Finante publice si economie", posibilitatea unor reglementari privind "asigurarea resurselor financiare necesare sustinerii sistemului pensiilor de stat", reglementarea unor masuri privind cresterea finantarii de la bugetul de stat a reabilitarii termice a locuintelor si cladirilor administratiei publice centrale si locale, potrivit NewsIn.

De asemenea, noua coalitie aflata la putere a introdus si posibilitatea de a se emite ordonante de catre Guvern, pe perioada vacantei parlamentare, pentru luarea de masuri "privind simplificarea procedurilor privind expropierea pentru cauze de utilitate publica", pentru capitalizarea Fondului National de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri, ca si pentru majorarea capitalului CEC Bank in scopul finantarii proiectelor IMM-urilor.

La capitolul "Amenajarea teritoriului, infrastructura si transporturi", s-au adoptat amendamentele prin care noul Guverv poate emite ordonante pentru a lua masuri privind reorganizarea activitatii de constructie si intretinere a infrastructurii de transport rutier prin infiintarea "Companiei Nationale de Autostrazi" si a "Companiei Nationale de Drumuri". De asemenea, s-a inclus in Legea de abilitare si posibilitatea modificarii legislatiei privind autorizarea executarii lucrarilor de constructie privind infrastructura de transport.

La capitolul "Justitie", a ramas din textul trimis de Guvernul Tariceanu posibilitatea emiterii de ordonante pentru modificarea legislatiei privind organizarea activitatii de expertiza tehnica judiciara si extrajudiciara, precum si cea privind autorizarea expertilor criminalisti, dar s-a eliminat posibilitatea transpunerii Deciziei cadru a Consiliului 220/2001 privind statutul victimelor in cadrul procedurilor penale.

La capitolul "Sanatate" sunt incluse "masuri pentru compensarea in proportie de minimum 90% din pretul de referinta a medicamentelor pentru pensionari si persoane cu venituri mici", reglementarea "asigurarii de medicamente gratuite pentru copii, elevi, studenti. gravide si lauze", reglementari "privind vaccinarea antigripala a copiilor, pensionarilor si a persoanelor cu risc sau zone izolate".

Legea de abilitare, in forma Senatului, include si capitole referitoare la noile ministere ale Cabinetului Boc, Tineret si Sport, precum si Turism, astfel incat sa poata fi modificata legislatia din domeniile respective.

Legea a fost votata de 114 senatori, doar unul a fost "impotriva". Reprezentanti ai PNL si UDMR au precizat ca noul Guvern are nevoie de o Lege de abilitare, au apreciat ca nu s-au introdus domenii sensibile printre categoriile in care pot fi emise ordonante, dar au atras atentia ca totusi, sunt adaugate prea multe noi domenii. Camera decizionala este cea a Deputatilor.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri