Ministrul Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, va fi nevoit sa plateasca statului suma de 48 de milioane lei vechi reprezentând contravaloarea amenzii dispusa de Curtea de Apel Bucuresti in urma cu o luna, deoarece nu a platit la timp salariile integrale catre magistratii instantei supreme.
Mai exact, Curtea de Apel Bucuresti a dispus pe 9 iulie, la cererea Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), anularea adresei 294512 emisa de MFP, obligând Ministerul sa deschida creditele bugetare pentru luna iulie, in cadrul capitolului "Autoritati judecatoresti", titlul "Cheltuieli de personal". Hotararea CAB din 9 iulie, executorie de altfel, a ramas irevocabila pe 19 august, prin decizia ICCJ.

Avocatul Inaltei curti, Corneliu Liviu Popescu, a explicat ca Ministerul Finantelor Publice trebuia sa deschida creditele si sa plateasca banii ceruti de Inalta Curte inca din 11 iulie, informeaza NewsIn.

Curtea de Apel Bucuresti (CAB) a admis, pe 16 iulie, o alta cerere a Inaltei Curti de Casatie si Justitie (ICCJ), in sensul ca a aplicat ministrului Finantelor Publice, Gheorghe Pogea, o amenda de 20% din salariul minim brut pe economie pentru fiecare zi intarziere in executarea sentintei civile 2873 din 9 iulie.

Raportat la un salariu minim brut pe economie de 600 de lei, reiese ca ministrul tebuie sa plateasca, pentru cele 40 de zile care au trecut de cand magistratii Curtii de Apel Bucuresti au obligat Ministerul Finantelor Publice la deschiderea creditelor bugetare si plata salariilor catre Inalta Curte, o amenda in valoare de 4.800 lei.

Ministerul Finantelor Publice a platit salariile aferente lunii iunie pentru angajatii Inaltei Curti de Casatie si Justitie, incluzând in acestea sporul de 50%, dupa ce a pierdut definitiv si irevocabil procesul intentat de instanta suprema.

Vicepresedintele Inaltei Curti, Lidia Barbulescu, a declarat ca banii au fost virati si ca pot fi ridicati de angajatii instantei care au refuzat, timp de doua luni, sa-si ridice salariile care nu mai cuprindeau sporul de 50%, potrivit unei adrese a Ministerului Finantelor Publice.

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri