Stabilitatea economiei ar putea fi periclitata daca luptele politice, care se vor intensifica in urmatoarele 2-3 luni, vor fi concentrate pe politica fiscala, sustine consilierul guvernatorului BNR, Lucian Croitoru.
"In urmatoarele 2-3 luni ma astept ca luptele politice sa se intensifice, dar nu cred ca vor afecta macroeconomia. Exista insa riscuri ca acestea sa puna in pericol stabilitatea economiei, in cazul in care se vor duce pe partea fiscala", a spus Croitoru, citat de Newsin.

El a mentionat ca, in opinia sa, economia Romaniei este stabila din punctul de vedere al ratei de schimb, al ajustarii deficitului de cont curent si al tendintei dezinflationiste, iar in ceea ce priveste cresterea ratei somajului, oficialul a precizat ca, in continuare, somajul este mai redus in comparatie cu alte tari dn regiune.

Cu toate acestea, Croitoru a mai spus ca, pana in prezent, "clasa politica s-a dovedit devotata implementarii acordului cu Fondul Monetar International (FMI), intelegand ca instabilitatea ar duce la deprecierea semnificativa a leului".

Pe de alta parte, consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR) a mai spus ca 2010 si 2011 vor reprezenta "o oportunitate buna ca guvernul sa implementeze masuri dure", mentionand in acest sens legea salarizarii, legea pensiilor sau legea raspunderii ministeriale.

De asemenea, urmatorii doi ani vor prioritiza reducerea deficitului bugetar spre plafonul impus de UE, de 3% din PIB, ca Romania sa poata intra in zona euro.

"Deraierea deficitului public dupa primele 8 luni, respectiv cresterea foarte puternica a cheltuielilor se poate explica prin faptul ca multe proiecte au fost amanate si s-au derulat abia acum. Cheltuielile nefiind liniare pe parcursul anului, raman sanse ca la sfarsitul lui 2009 sa atingem tinta de deficit bugetar", a mai spus Croitoru.

Potrivit datelor preliminare ale Finantelor, deficitul bugetar a ajuns la 4,4% din PIB dupa primele 8 luni, de la circa 3,5% la finalul lui iulie. Pentru acest an, tinta agreata de autoritati cu FMI este de 7,3% din PIB.

Evolutia economiei in trimestrul III va fi "semnificativ negativa", cu o magnitudine similara celei din trimestrul al doilea, insa ultima parte a acestui an ar putea arata semne de atenuare a scaderii PIB, sustine Croitoru.

"Si in trimestrul III scaderea economica va fi semnificativa, de o magnitudine similara celei din trimestrul al doilea. Exista posibilitatea sa fie usor mai mica, sa vedem o corectie, dar abia ultimul trimestru va arata semne de atenuare", a spus Croitoru.

In acest sens, el estimeaza ca Romania va iesi din recesiune intr-o perioada de 8-12 luni, in conditiile in care principalele canale prin care criza financiara a afectat rapid economia, respectiv comertul, finantarea, increderea si cursul de schimb, "vor fi de asemenea fluide si la pomparea semnelor pozitive".

Totodata, el a precizat ca, pe plan mondial, se pot observa unele semne ale iesirii din criza, ca stabilizarea preturilor la active imobiliare in SUA, cresterea pretului la petrol sau reluarea comertului.

"Cauzele care duc la aceasta schimbare ridica unele intrebari. Daca ele sunt rodul exclusiv al guvernelor, atunci efectele vor disparea in curand, dar nu cred ca acest lucru se va intampla, pentru ca ar fi suplinite de reluarea increderii", a spus Croitoru.

El a precizat, de asemenea, ca bancile nu mai duc lipsa de lichiditati, insa, in lipsa cererii, banii sunt blocati in bancile centrale. "Lichiditatile se vor intoarce odata cu revenirea cererii", a spus Croitoru.

Reprezentantii Fondului Monetar International au mentionat, in cadrul ultimei evaluari asupra Romaniei din luna iulie, ca se asteapta la o scadere a economiei cu 8-8,5% in 2009.







Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri