Ministerul Finantelor nu este prea optimist in ceea ce priveste incasarile bugetare din impozitul pe profit de la agentii economici in 2006, un exemplu la acest capitol fiind cresterea sub rata inflatiei, de numai 2,4 % fata de 2005, a incasarilor din impozitul pe profit. Nu acelasi lucru se intampla cu impozitele ce vor fi platite de persoanele fizice, a caror contributie la alimentarea bugetului va creste cu 44% fata de acest an.

Potrivit proiectului de buget pe anul viitor, statul mizeaza pe incasari de 8,84 miliarde RON din impozitul pe venit, profit si castiguri din capital la persoanele juridice, ceea ce reprezinta o majorare de 2,46% fata de veniturile estimate pentru 2005. Din acestea, incasarile din impozitul pe profit ale firmelor reprezinta 6,9 miliarde RON, in timp ce de la bancile comerciale, statul va incasa impozit pe profit de 464 milioane RON.

In schimb, Ministerul Finantelor Publice (MFP) mizeaza pe incasari in crestere cu 44 % din impozitele pe venit, profit si castiguri din capital de la persoanele fizice. Astfel, se estimeaza o majorare de pana la 8,4 miliarde RON a sumelor varsate de populatie in contul impozitului pe venit, pe cand din impozitul pe dobanzi se mizeaza pe incasari de 416,2 milioane RON.

Din impozitul pe dividende platit de persoanele fizice se estimeaza incasari de 765,4 milioane RON, iar din impozitul pe veniturile din pensii se vor incasa 79,7 milioane lei noi, in crestere cu 33% fata de 2005. Din impozitul pe dividende se vor mari incasarile bugetare cu 19,9%, pana la 765 milioane RON, venituri substantiale de 479,9 milioane RON fiind asteptate sa curga din impozitul pe terenul din extravilan.

Subventiile bugetare, reduse cu pana la 55%

Subventiile acordate de la bugetul de stat in 2006 vor fi la nivelul a numai 94,8% fata de cele din acest an, cea mai dramatica scadere fiind consemnata la alocatiile bugetare pentru sustinerea infrastructurii de transport, de numai 55,56% fata de fondurile alocate in 2005, respectiv de 90,2 milioane RON.

Citeste si:

Primele acordate producatorilor agricoli vor fi, anul viitor, mai mici cu 45 % fata de cele din acest an, in timp ce pentru sustinerea transportului public de calatori vor fi alocate 634,8 milioane RON, cu 8% mai mult ca in acest an. De altfel, nivelul subventiilor pe produse va fi doar la nivelul a 76,7% fata de cel din 2005, in timp ce se constata o crestere nominala de 5% la subventiile pe activitati, pana la 23 milioane RON.

Potrivit proiectului de buget pe 2006, subventiile de stat pentru programele de inchidere si conservare a minelor vor creste cu 16,5% fata de cele acordate anul trecut si vor ajunge la 86,6 milioane RON, in timp ce pentru protectia sociala din sectorul minier fondurile vor scadea substantial. Astfel, subventiile se vor ridica abia la nivelul a 80% fata de cele din acest an, ajungand pana la 42,5 milioane RON. Acoperirea diferentelor de pret si tarif se va subventiona cu 191,5 milioane RON, fata de 209,4 milioane RON cat au fost prevazuti in bugetul de stat pentru acest an. Exista insa si cresteri ale subventiilor bugetare chiar substantiale, precum cele pentru completarea primelor de asigurare pentu factorii de risc din agricultura, care vor fi majorate de peste cinci ori, pana la 28 milioane RON, sau cele pentru programele de protectie sociala si integrare socio-profesionala a persoanelor cu handicap, majorate de cinci ori in 2006, pana la 493,3 milioane RON.

Initiatorii proiectului propun ca nivelul despagubirilor ce vor fi acordate producatorilor agricoli in caz de calamitati sa scada dramatic, de la 56 milioane RON in acest an la 2 milioane in 2006, situatie intalnita si in cazul programelor de promovare a imaginii si a intereselor romanesti peste hotare, cu fonduri la jumatate fata de acest an. In schimb, vor creste sumele alocate pentru despagubirea proprietarilor de animale sacrificate pentru combaterea epizotiilor, de la 8 milioane RON la 19,2 milioane RON. Fondurile de la buget pentru finantarea partidelor politice vor fi, in termeni reali, mai mici cu rata inflatiei fata de cele din acest an, avand in vedere ca vor ramane la 7 milioane RON.

Guvernul Tariceanu, generos: Se dubleaza indemnizatiile de conducere la Senat

Desi in termeni reali bugetul Senatului propus de Guvern este mai mic ca cel din acest an, exista capitole de cheltuieli care au excedente substantiale, precum cele privind salariile de baza, ce vor creste cu 30%, sau cele aferente indemnizatiilor de conducere, ce s-ar putea dubla fata de acest an. Pe de alta parte, din cele 29 milioane de lei noi, cat ii vor fi alocate in 2006, Administratia Prezidentiala va cheltui 48% pentru "reprezentarea internationala si dezvoltarea relatiilor politice, economice si culturale cu alte state si organisme internationale". Alte 38 procente sunt alocate activitatilor de reprezentare si protocol, restul revenind sistemului national de decoratii.