Proiectul de buget al Capitalei pentru anul 2024 a fost respins pentru a treia oară de Consiliul General, scrie Agerpres.

Acesta a întrunit 17 voturi "pentru", 23 de abţineri şi un vot "împotrivă". Anterior, au fost respinse două amendamente susţinute de primarul Capitalei, Nicuşor Dan, precum şi un amendament susţinut de grupul PNL şi altul aparţinând grupului PSD.

Anterior, după a doua respingere, care a avut loc pe 6 martie, Nicușor Dan a prcizat că principalul reproş care i se aduce de către consilierii municipali care nu susţin proiectul de buget este că acesta nu include toată suma destinată subvenţiilor pentru termie şi transportul public. Astfel, în actuala formă de buget, sunt prevăzute doar două miliarde de lei, în condiţiile în care sumele vor urca până la sfârşitul anului la trei miliarde.

Edilul general a menţionat că o situaţie similară a existat şi în anii 2021 şi 2022, când bugetul iniţial a fost suplimentat cu câte un miliard de lei, ulterior, pentru subvenţii.

Nicuşor Dan a mai spus că mizează în acest an pe venituri suplimentare de 1,8 miliarde de lei, faţă de cele prevăzute în forma actuală a proiectului. El a explicat că este de preferat ca în buget să fie prevăzute şi sume pentru investiţii, nu doar pentru subvenţii, astfel încât să fie bugetate şi proiectele Primăriei.

Sebastian Burduja, șeful PNL București care dorește să candideze la Primăria Capitalei, îl acuză pe Nicușor Dan că blochează bugetul.

„Nicușor Dan blochează Bucureștiul. Și Capitala este pe cale să nu aibă buget pentru 2024, din cauza iresponsabilității și indiferenței primarului. Lipsește din proiectul propus de Nicușor Dan un `mizilic` de un MILIARD de lei din bugetul Primăriei Generale, după cum recunoaște chiar primarul. Sunt banii necesari pentru funcționarea de bază a celor două servicii publice esențiale pentru bucureșteni: termoficarea și transportul public. În schimb, Nicușor Dan a găsit bani pentru evenimente „de campanie”, pentru cimitire și „pomeni electorale”.
Nu putem gira un asemenea abuz. Grupul consilierilor generali ai Partidului Național Liberal va face astăzi în ședința de Consiliu General al Municipiului București un amendament pentru alocarea a peste 1 miliard de lei pentru termoficare și transport public. Menționăm că am bugetat strict la nivelul execuției din anul 2023, cu mult sub solicitările Termoenergetica și STB. Pur și simplu este inacceptabil ca bugetul Primăriei Generale să nu includă aceste sume. Nu vom vota un buget care arunca în aer siguranța bucureștenilor pentru campania lui Nicușor Dan”, a scris Burduja, pe pagina de Facebook, la începutul ședinței de Consiliu General.

-știre în curs de actualizare-

Sursa foto: pmb.ro

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Economie »


Setari Cookie-uri