Creart anunţă că ediţia cu numărul 12 a Târgului oficial de Paşte al Capitalei, ce urma să se desfăşoare în Parcul Regele Mihai I, în perioada 27 aprilie - 6 mai, va fi anulată din cauza ajustărilor bugetare recente, transmite Agerpres.

Precizările vin după ce, în şedinţa de marţi a Consiliului general al Capitalei, primarul Nicuşor Dan a propus o rectificare bugetară, în urma căreia veniturile Creart ar fi fost suplimentate cu 1,5 milioane, astfel încât instituţia să poată organiza Târgul de Paşte. Propunerea de suplimentare a ordinii de zi a fost respinsă, întrunind 19 voturi "pentru", 31 de abţineri şi un vot împotrivă.

"Sunt două lucruri importante care sunt în proiectul de rectificare. Unul este depunerea unei cereri de finanţare pentru fonduri europene de către Biblioteca Metropolitană împreună cu alte biblioteci ale altor unităţi administrativ teritoriale. Ar trebui să votăm o contribuţie a Municipiului Bucureşti de 85.000 de lei. Al doilea este o decizie pe care să o luaţi. În urma modificărilor la bugetul pe care l-am aprobat, Creart a rămas fără niciun ban la evenimente şi solicităm un milion şi jumătate pentru a putea organiza târgul de Paşte. Dacă această rectificare nu trece, se anulează târgul de Paşte, anunţat pentru Parcul Herăstrău", a explicat Nicuşor Dan.

Consilierul general PNL Andrei Badiu a replicat că este vorba despre "o suplimentare pentru iepuraşi", pe care consilierii au convenit să nu o susţină, în cadrul discuţiilor referitoare la bugetul Capitalei.

"Noi, în şedinţele ce au făcut obiectul proiectului de hotărâre legat de buget am spus că noi - şi aţi confirmat dumneavoastră - că noi nu vom vota iepuraşi. Acum înţelegem că este o suplimentare pentru iepuraşi. Ajutaţi-ne puţin să înţelegem aspectul acesta", a spus Badiu.

Reprezentantul PNL l-a mai întrebat pe primarul general dacă este adevărat că evenimentul "Străzi deschise" va fi organizat chiar în ziua alegerilor, "în aproape toate sectoarele" Capitalei.

Nicuşor Dan a răspuns că suprapunerea alegerilor cu "Străzi deschise" a fost "o eroare" care nu a fost sesizată iniţial de către comisia avizatoare, dar că s-a renunţat la acest eveniment.

"Da, este adevărat, în prima adresă care a fost transmisă către primăriile de sector, în care solicitam colaborarea poliţiilor locale de sector la evenimentele pe care voiam să le organizăm în sectoare - nu pe Calea Victoriei - era trecut şi week-end-ul cu alegerile. A fost o eroare de care nu şi-a dat seama nimeni: nici de la Poliţie, nici de la Jandarmerie, nici de la poliţiile locale, nimeni din comisia care a avizat. Ulterior, am renunţat pentru că nu e firesc să conectăm 'Străzi deschise' cu alegerile şi în acel week-end nu vor fi decât alegeri", a spus Nicuşor Dan

Pe pagina sa de Facebook, Creart a precizat că Târgul oficial de Paşte al Capitalei a devenit o tradiţie a Bucureştiului, fiind vizitat anual de peste 100.000 de locuitori ai oraşului şi turişti.

"Regretăm că ne aflăm în imposibilitatea reală de a ne continua misiunea, promovarea şi susţinerea tradiţiilor şi a patrimoniului naţional imaterial, şi vă asigurăm că ne concentrăm eforturile pentru a menţine beneficiile culturale ale publicului, cetăţenii capitalei. Le mulţumim pentru încredere tuturor meşteşugarilor, artiştilor plastici şi producătorilor care aleg, de atâţia ani, să se înscrie în procedura de selecţie a Târgului de Paşte şi a altor astfel de proiecte organizate de Creart (...)", a menţionat sursa citată.

Sursa foto: Pixabay

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Social »



Setari Cookie-uri