In cadrul conferintei de la Copenhaga privind schimbarile climatice, toti ministrii reuniti au spus ca este foarte important sa existe o colaborare eficienta intre ONG-uri si industrie, iar UE trebuie sa aiba o singura voce pe tema modificarilor climei.

ONG-urile au insistat ca UE sa faca demersuri radicale pentru a atinge obiectivul de a reduce, pana in anul 2020, cu 30% nivelul emisiilor de gaze cu efect de sera, fata de nivelul anului 1990.

Reuniunea a avut trei sesiuni de lucru, iar tema primei sesiuni a fost legata de rolul crucial pe care il are societatea civila in privinta schimbarilor climatice.

In primele doua sesiuni de lucru, pe langa ministrii UE, au participat ministri din tarile candidate (Croatia, Turcia) alte state (Norvegia, Elvetia) reprezentantii industriei, ONG-urilor, confederatiei sindicale din Spania si ai Agentiei Europene de Mediu.

In cadrul acestei sesiuni, ministrul Laszlo Borbely a subliniat ca politicile UE trebuie corelate atat la nivel national, cat si la nivel global, la nivelul Uniunii Europene.

"O sa avem un an greu, UE trebuie sa ia decizii pe tema schimbarilor climatice si trebuie sa gaseasca o solutie viabila de a apropia opiniile diferite pe care le au ONG-urile, mediul de afaceri, sectorul industrial si cel energetic in principiu. Statele membre UE trebuie sa aiba un punct de vedere comun pe tema schimbarilor climatice", a declarat ministrul Mediului si Padurilor.

Sesiunea a doua a avut ca tema guvernarea si cooperarea tehnologica, iar discutiile au vizat necesitatea reformei guvernamentale si importanta guvernarii la nivel international.

Subiectul principal al celei de a treia sesiuni a fost evaluarea rezultatului Conferintei de la Copenhaga.

In interventia sa, ministrul Laszlo Borbely a subliniat importanta definirii clare a viitoarei strategii, precum si masurile pe termen scurt, ce trebuie luate.

"Este importanta comparabilitatea tintei UE cu tintele si actiunile altor parteneri international relevanti. Nu in ultimul rand, este imperios necesara asocierea a cat mai multor state la Acordul de la Copenhaga, pentru continuarea negocierilor unui acord global obligatoriu din punct de vedere juridic", a precizat ministrul roman al Mediului si Padurilor.