Postul TV a publicat o stire in care mentioneaza ca un control al ASF, derulat anul trecut, a relevat nereguli in service-uri, printre care plata partiala a unor daune sau respingerea nejustificata a unor dosare. Alta problema majora descoperita de ASF se refera la reasigurarea politelor care s-ar fi facut catre o firma fantoma din insulele Cayman. RTV afirma ca in acest sens, ASF si BNR au cerut sesizarea DNA.

ASF a negat insa formatiile publicate de postul de televiziune potrivit carora, impreuna cu BNR, ar fi sesizat DNA in legatura cu societatea Astra si a solicitat mass-media sa trateze cu responsabilitate subiectele care tin de piata financiara.

“Afirmatii de genul ''sute de mii de romani sunt in pericol sa ramana fara RCA'' sau ''sute de mii de romani nu vor fi despagubiti in cazul unor accidente'', publicate de Romania TV, sunt mincinoase si lipsite de responsabilitate. ASF precizeaza ca toate politele RCA emise de societatile de asigurare care au acest drept sunt valabile de la momentul emiterii pana la momentul expirarii”, se mentioneaza intr-un comunicat de presa emis de ASF.

Astra Asigurari a fost infiintata in anul 1991 si are un capital social de 192,71 milioane de lei, controlat de The Nova Group Investments Romania SA - 72,68% si Epsilon Estate Provider SRL- 27,02%, alaturi de mai multe persoane fizice si juridice, cu o participatie reprezentand 0,3% din capitalul social.