Autoritatea de Supraveghere Financiară a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone, iar valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0, informează instituţia printr-un comunicat transmis vineri AGERPRES.

În cadrul şedinţei de vineri, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF) a adoptat măsuri privind funcţionarea pieţelor financiare nebancare supravegheate - asigurări, piaţă de capital şi pensii private, conform Agerpres.ro.

"Aprobarea solicitării BAAR de avizare a Amendamentului nr. 1 la "Politicile şi procedurile BAAR pentru gestionarea asigurărilor RCA aplicabile asiguratului cu risc ridicat". ASF a aprobat noua formulă de calcul a primei recomandate pentru categoria asiguraţilor cu risc ridicat, persoane fizice şi juridice, care deţin autovehicule de transport cu o masă maximă autorizată mai mare de 16 tone. Prin utilizarea de către BAAR a acestei noi formule, valoarea maximă a primei recomandate nu va depăşi 9.000 de lei la clasa B0. Noua formulă de calcul va fi aplicată în termen de două zile lucrătoare de la acordarea avizului de către ASF, pe perioada în care se află în vigoare prevederile HG nr.1326/2023, cu modificările şi completările ulterioare", se precizează în documentul citat.

Tot în şedinţa de vineri, Consiliul ASF a aprobat numirea lui Savu Adrian în funcţia de conducător executiv al societăţii One Insurance Broker de Asigurare - Reasigurare SRL, pentru un nou mandat.

De asemenea, au fost aprobate cererea de autorizare a modificării Actului individual de aderare la Fondul de Pensii Facultative Stabil, administrat de Generali Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private S.A. şi cererea de avizare a modificării Prospectului schemei de pensii private pentru Fondul de Pensii Administrat Privat NN, administrat de NN Pensii Societate de Administrare a Unui Fond de Pensii Administrat Privat S.A.

Autoritatea de Supraveghere Financiară este autoritatea naţională, înfiinţată în anul 2013 prin OUG 93/2012 aprobată prin Legea 113/2013, pentru reglementarea şi supravegherea pieţelor asigurărilor, a pensiilor private, precum şi a pieţei de capital.

Sursa foto: shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Auto »



Setari Cookie-uri