Destul de coerent a fost ministrul Finantelor si in privinta institutiilor care vor primi alocari suplimentare la rectificare, majoritatea sumelor fiind destinate platii pensiilor si salariilor.

Printre altele, vor primi bani in plus la rectificare Ministerul Agriculturii, 1,5 miliarde de lei, Ministerul de Interne, 1,16 miliarde de lei, Ministerul Sanatatii, aproximativ 207 milioane de lei, Ministerul Muncii, 96 de milioane de lei, Ministerul Finantelor, 426 milioane de lei, Ministerul Justitiei, 357 milioane de lei, SRI, 298 de milioane de lei, Ministerul pentru Mediul de Afaceri si Antreprenoriat, 247,9 milioane de lei (jumatate din cat spera ministrul de resort sa primeasca doar pentru programul Start-up Nation).

Vor fi diminuari de bugete la Ministerul Dezvoltarii (fonduri europene), Ministerul Transporturilor si Comunicatii.

In schimb, ministrul a devenit absolut incoerent la momentul intrebarilor, in special cele legate de suma totala a alocarilor suplimentare in cadrul rectificarii. "O sa va punem pe site totalul in jumatate de ora-40 de minute", a raspuns ministrul la aceasta intrebare.

Citeste si:

El a admis, totusi, ca veniturile realizate pana in prezent sunt sub cele programate, dar sustine ca rectificarea poate fi pozitiva "datorita cresterii economice si a faptului ca s-a recuperat din sumele initiale".

Ministrul a refuzat sa raspunda si la intrebarile legate de stadiul veniturilor si cheltuielilor, la sapte luni, raportat la program. Ionut Misa a facut deseori trimitere la site-ul Ministerului si a sfarsit prin a pleca din fata jurnalistilor fara sa raspunda la alte intrebari.

Mentionam ca aceasta a fost prima conferinta de presa, cu participarea ministrului de resort, organizata la Ministerul Finantelor Publice de la preluarea guvernarii de catre coalitia PSD-ALDE.

Sursa foto: agerpresfoto