Turiştii nu vor mai putea călători spre Hel cu autobuzul 666 după ce operatorul de transport public local a decis schimbarea numărului liniei către populara staţiune poloneză de la Marea Baltică în urma criticilor primite din partea grupurilor religioase, transmite miercuri Reuters, scrie Agerpres.

Hel reprezintă un magnet pentru turiştii atraşi de plajele cu nisip şi potecile forestiere din această regiune, dar şi de numele său ce intrigă vorbitorii de limbă engleză prin asemănarea cu "hell" (Iad). Tot anglofonii se îndreaptă, la fel de curioși, și către localitatea norvegiană Hell, care se scrie la fel ca cuvântul din engleză blamat de grupurile religioase.

Turiştii şi localnicii deopotrivă au văzut de mult latura amuzantă a numelui şi, pentru mulţi, linia de autobuz 666, făcând referire la "numărul Fiarei", asociat cu Satana, a reprezentat o glumă inofensivă. Cu toate acestea, nu toată lumea a găsit-o amuzantă, iar operatorul de transport s-a confruntat cu critici din partea unor persoane care au considerat că le erau ofensate convingerile religioase.

"Consiliul de administraţie a cedat sub greutatea scrisorilor şi solicitărilor care ne-au fost trimise, poate nu în număr mare, dar ciclic, de mulţi ani, cerând schimbarea numărului liniei", a declarat Marcin Szwaczyk de la compania locală de autobuze PKS Gdynia.

Operatorul a decis schimbarea numărului liniei în 669, a indicat Szwaczyk, adăugând că au fost primite plângeri din partea unor indivizi şi grupuri creştine timp de aproape zece ani.

În 2018, grupul catolic Fronda a etichetat utilizarea numărului drept o "prostie satanică".

"Iadul este negaţia umanităţii. Este moarte veşnică şi suferinţă", a scris grupul într-un articol, adăugând că "nu poţi decât să râzi de această realitate dacă pur şi simplu nu înţelegi ce este".

Noul serviciu estival 669 va funcţiona începând de la 24 iunie, însă Szwaczyk nu a exclus o revenire la numărul 666 în cazul în care pasagerii vor solicita acest lucru. "Dacă, de fapt, răspunsul este suficient de mare şi de puternic pentru a reveni la linia 666, cred că vom asculta pasagerii şi vom schimba acest număr", a spus el.

Sursa foto: Robson90 / Shutterstock.com

Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri