"Romania se va confrunta cu o reluare a intrarilor de capital, gradual, in crestere fata de 2009, nu la nivelul anilor anteriori, dar suficient cat sa aprecieze leul. Exista o preferinta acum la nivel mondial pentru tarile emergente care au o marja de eficienta mai ridicata. Monedele din tarile emergente vor tinde sa se aprecieze din moment ce va exista o presiune data de afluxul mare de capital si ma astept ca si in Romania sa se manifeste aceasta tendinta", a spus Lucian Croitoru (foto), citat de NewsIn.

"Avem un diferential al dobanzilor de 6,5, mare fata de dobanzile din Europa, unde acesta se situeaza la 1%. Toate aceste intrari de capital vor presa rata dobanzii de referinta, sa se reduca semnificativ. Sigur nu este posibil sa se reduca deodata cu 2-2,5%, din cauza presiunii pe inflatie", a adaugat consilierul guvernatorului Bancii Nationale a Romaniei (BNR).

Lucian Croitoru a precizat ca "principala provocare a bancii centrale este sa atingem tintele de inflatie, dar sa mentinem rata dobanzii la un nivel acceptabil pentru a mentine stabilitatea financiara a sistemului", iar BNR "s-ar putea confrunta cu nevoia de a acumula mai multe rezerve valutare pentru ca fluxurile de capital nu mai sunt stavilite prin dobanzi".

"Cand trebuie sa atragi banii de la banci pentru ca au prea multi bani... Asta e greu", a afirmat Croitoru.

Oficialul bancii centrale a explicat ca "in 2010-2011, este nevoie de o rata a dobanzii mai mica pentru a stopa intrarile mari de capital".

Pe de alta parte, Croitoru sustine ca investitiile strane directe (ISD) ar putea depasi 6 miliarde euro in 2010 si ca exista deja semnale pozitive in acest sens.

"Investitiile straine directe ar putea fi in acest an de 6 miliarde euro si ceva. Cand spunem ca ISD-urile vor fi de peste 6 miliarde euro, ne bazam pe informatiile pe care le avem la banca centrala si oricum asta este minumum de investitii pe care il asteptam", a precizat el.

Lucian Croitoru a tinut sa precizeze ca nu exista un risc legat de cresterea deficitului de cont curent si ca "ne-ar bucura sa vedem o reluare a cresterii deficitului de cont curent in limite sustenabile, de pana la 8%, pentru ca o crestere a deficitului in intervalul 5% - 8% nu pune probleme din punct de vedere macroeconomic, este sustenabil".