Proiectul a fost dezvoltat in parteneriat cu Cisco si include patru solutii: parcare inteligenta, conectivitate gratuita Wi-Fi, siguranta a orasului si iluminat inteligent, integrate pe o platforma dedicata de tip IoT. Acesta este unul dintre primele proiecte de tip Smart City din cadrul grupului Deutsche Telekom.

Proiectul este unul de tip pilot, astfel toata investitia necesara lansarii acestuia a fost suportata de Telekom si Cisco.

“Proiectul aduce beneficii pentru autoritatile locale, care vor putea astfel sa gestioneze mai eficient spatiile publice, la costuri mai reduse”, a spus Ovidiu Ghiman, director executiv comercial segment business Telekom Romania.

Cum afli ce locuri de parcare sunt disponibile

Solutia de parcare inteligenta (vezi video 1) poate fi folosita aplicatiei mobile Tap &Park, disponibila pentru IoS si in curand, pentru Android si Windows mobile. Astfel, soferii vor putea identifica in timp real daca sunt locuri de parcare disponibile in zona delimitata din Oraselul Copiilor, in Parcul Tineretului.

Aceasta va avea un modul dedicat pentru administratia locala sau cea a parcarilor, care afiseaza gradul de ocupare a spatiilor de parcare si nivelul traficului din zona. In perioada urmatoare, aplicatia va fi dezvoltata in continuare pentru a acoperi mai multe zone de parcare din Bucuresti. O functionalitate viitoare va permite soferilor sa plateasca parcarea cu ajutorul telefonului mobil, direct catre autoritatea locala sau operatorii de parcari, fara costuri aditionale. Solutia de parcare va include si notificari prin care soferii sunt anuntati cand le expira timpul de parcare.

Citeste si:

Solutia Wi-Fi permite vizitatorilor parcului sa foloseasca internetul gratuit in zona delimitata.

Alerte in caz de vandalism

Solutia de siguranta publica cuprinde un sistem de supraveghere video si o aplicatie pe baza careia pot fi identificate anumite scenarii predefinite care vizeaza interventia autoritatilor. Solutia genereaza alerte in caz de vandalism sau nerespectarea restictiilor pentru anumite zone sau in caz ca o persoana este in situatia de a avea nevoie de ajutor urgent. De asemenea, vor putea fi identificate autovehiculele parcate ilegal (vezi video 2).

Solutia poate fi utilizata pentru numararea masinilor si pentru identificarea placutelor de inmatriculare (vezi video 3).

Solutia de iluminat intelgent este instalata pe 8 stalpi echipati cu tehnologie LED si senzori sensibili la miscare si la intensitatea luminii ambientale. Acestia pot fi controlati automat de la distanta pentru a creste intensitatea luminiii cand cineva este in preajma acestora. Implementarea solutiei va genera reduceri de costuri cu energia de pana la 60%, un beneficiu semnificativ pentru autoritatile locale.