Programul va include cursuri specializate in domenii precum Java, Software Development Life Cycle, Agile si ITIL, precum si practica efectiva. Participantii vor face parte din echipele DB Global Technology si vor fi implicati in proiectele in desfasurare in cadrul centrului.

Programul incepe pe 17 iulie si se desfasoara pe o perioada de doua luni si jumatate, iar toti participantii vor fi remunerati in acest interval.

Dupa succesul programului Java School, organizat anul trecut in premiera in Romania, am luat decizia sa il transformam intr-o traditie, precum si sa il extindem si imbunatatim. DB Tech School va implica si va pregati specialisti software pasionati, care se afla la inceput, oferindu-le noi perspective, precum si oportunitatea unei cariere pe termen lung in cadrul unei echipe recunoscute la nivel international

Citeste si:

Marian Popa, Director General al DB Global Technology

DB Tech School va selecta aproximativ 25 de participanti din randul studentilor aflati in ultimul an de studiu, al persoanelor care detin o diploma de licenta sau masterat, precum si al celor care au absolvit o facultate acreditata cu specializare in informatica sau inginerie software. In functie de rezultatele obtinute in cadrul DB Tech School, absolventii vor avea oportunitatea de a se alatura echipei DB Global Technology.

DB Global Technology dezvolta solutii software pentru operatiunile globale ale Deutsche Bank si reprezinta o platforma pentru ingineri software cu nivel inalt de pregatire, fiind operational din ianuarie 2014.