Solicitarea intervine in contextul in care locuitorii din peninsula ucraineana Crimeea s-au pronuntat masiv la referendumul de duminica in favoarea alipirii teritoriului la Rusia, iar Moscova a recunoscut independenta regiunii, in pofida amenintarilor si protestelor din partea comunitatii internationale.

Presedintele R.Moldova, Nicolae Timofti, a anuntat in aceasta dimineata la Chisinau o conferinta de presa pe teme "de actualitate", unde se asteapta o declaratie legata de situatia din regiune, dupa referendumul din Crimeea si dupa ce Rusia a recunoscut independenta Crimeei.

Parlamentul de la Moscova urmeaza sa se pronunte in aceasta saptamana in legatura cu proiectul de lege propus de deputatii Partidului Rusia Dreapta, care prevede facilitarea anexarii de noi teritorii la Federatia Rusa. Presedintele Sovietului Suprem de la Tiraspol a mentionat ca proiectul de lege face posibila doar anexarea Crimeei, dar nu si a Transnistriei, potrivit Mediafax.

"Autoritatile moldovenesti nu pot fi numite cu siguranta neefective. Mai mult decat atat, Transnistria ar putea fi nevoita sa organizeze un referendum conform legislatiei moldovenesti, dar intr-o republica separatista exista o legislatie proprie. Autoritatile din Republica Moldova nu au nici o influenta in Transnistria, care ar putea sa se adreseze Rusiei cu rugamintea de a fi anexata", se mentioneaza in solicitare.

Citeste si:

Vicepremierul rus Dmitri Rogozin, emisarul special al Kremlinului in dosarul transnistrean, a avertizat saptamana trecuta in legatura cu incalcarea drepturilor cetatenilor rusi din Transnistria, pe fondul crizei din Ucraina. "Pe fondul crizei din Ucraina, orice tentativa de ingradire a comunicarii dintre regiunea transnistreana si restul lumii ar fi o amenintare directa la securitatea si libertatile constitutionale ale celor 200.000 de cetateni rusi cu domiciliul permanent in regiunea transnistreana. Rusia nu va uita niciodata ca este garantul drepturilor constitutionale ale cetatenilor sai", a afirmat Dmitri Rogozin, intr-o postare pe Twitter, potrivit agentiei Interfax.

Rusia participa cu un contingent militar la "forta de mentinere a pacii" din regiunea transnistreana, in urma conflictului armat dintre Chisinau si Tiraspol din 1992. Autoritatile de la Chisinau au cerut in mai multe randuri inlocuirea acestor forte ruse cu o misiune de observatori civili sub mandat international.

Comunitatea internationala incearca de mai multi ani sa negocieze o solutie pentru "conflictul inghetat" din regiunea transnistreana, in cadrul unei formule complexe, cunoscuta sub numele de "5+2", din care, in afara de Chisinau si Tiraspol, mai fac parte Rusia, Ucraina si OSCE in calitate de mediatori, iar SUA si UE ca observatori. Negocierile se afla insa in impas in ultima perioada.

Sursa foto: captura www.google.ro/maps