Banca de investitii Morgan Stanley a scazut proiectia de crestere a pretului petrolului pentru 2015 cu 28 de dolari fata de estimarea anterioara, la 70 de dolari pe baril, ca urmare a deciziei Organizatiei Tarilor Exportatoare de Petrol (OPEC) de a mentine productia de petrol la nivelul de 30 de milioane de barili de titei pe zi, scrie Mediafax.

"Surplusul de petrol va atinge nivelul maxim in trimestrul al doilea al anului viitor, dat fiind ca OPEC nu a luat nicio masura in ceea ce priveste supraproductia", a afirmat Adam Longson, analist al Morgan Stanley. La sfarsitul lunii noiembrie, reprezentantii OPEC au decis sa nu reduca productia de petrol, rezistand apelurilor Venezuelei de a limita livrarile pentru oprirea declinului cotatiilor.

De asemenea, alte institutii bancare, printre care BNP Paribas, Credit Suisse, UBS si Barclays, au redus prognozele privind pretul petrolului pentru anul viitor, in urma hotararii OPEC. OPEC furnizeaza 40% din necesarul de petrol la nivel mondial.

Citeste si:

In plus, saptamana trecuta, companiile din SUA care efectueaza explorari au crescut numarul de platforme operationale, conform datelor companiei din domeniul petrolier Baker Hughes. La New York, pretul petrolului West Texas Imtermediate cu livrare in ianuarie a coborat luni cu 1,25 dolari, la 64,59 dolari. Contractele futures au scazut cu 2,5% la Londra si cu 1,9% la New York.

Pretul titeiului a scazut cu 34% in acest an, pe fondul cresterii productiei de petrol in Statele Unite la cel mai inalt nivel din ultimele trei decenii, la 9,08 milioane de barili de titei pe zi, si al cererii slabe la nivel global.