Eurotunnel, operatorul indatorat al tunelului din Canalul Manecii, a scapat, vineri, de faliment, dupa ce a primit aprobarea finala pentru operatiunea de restructurare a datoriei de mai multe miliarde euro, care asigura viitorul grupului si locurile de munca ale angajatilor acestuia, informeaza NewsIn
"Eurotunnel este salvat", a spus presedintele si directorul executiv, Jacques Gounon, intr-o declaratie dupa ce schimbul de actiuni, pasul final al restructurarii a reusit. "Acesta permite companiei Eurotunnel sa o ia de la capat", a adaugat Gounon, dupa negocierile prelungite cu bancile si creditorii de la sosirea presedintelui la conducerea companiei in 2004, cand actionarii dizidenti au schimbat conducerea. Eurotunnel are 2.260 de angajati si 660.000 de actionari, dintre care 70% sunt persoane fizice.

Autoritatea de control financiar AMF din Franta a spus vineri ca Eurotunnel a obtinut 87% dintre unitati dupa oferta de schimb de actiuni si a indeplinit, astfel, conditia care ii cerea sa aiba 50% plus una dintre noile actiuni. O unitate reprezinta o actiune la Eurotunnel SA si una la Eurotunnel Plc., explica Reuters.

"Oferta are, prin urmare, un deznodamant pozitiv", a spus AMF, ai carei reprezentati au adaugat ca rezultatul final va fi anuntat in data de 31 mai in cazul in care schimbul de actiuni ar fi esuat, Eurotunnel ar fi trebuit sa demareze procedura de faliment. Compania a mai anuntat ca oferta va fi redeschisa pentru a le permite si altor actionari sa-si schimbe actiunile.

Creditorii Eurotunnel au consimtit la sfarsitul anului trecut reducerea cu 54% a datoriei, pana la 4,16 miliarde euro, de la peste noua miliarde euro, in schimbul unei parti majoritate din noul grup Eurotunnel SA (GET), care va detine toate activele operatorului tunelului care traverseaza Canalul Manecii.

Eurotunnel a cerut, anul trecut, protectia actionarilor in Franta, din cauza ca risca sa nu isi poata plati datoria in 2007. De la inceputul lunii august 2006, compania a fost trecuta prin procedura de salvgardare, un nou sistem legal frantuzesc, asemanator capitolului 11 din SUA pentru protectia creditorilor si a fost scoasa din aceasta la mijlocul lui ianuarie 2007, dupa ce Tribunalul Comercial a aprobat intelegerea pentru compensarea datoriei.

Goldman Sachs, Deutsche Bank si Citigroup vor oferi pentru refinantare un imprumut de 2,84 miliarde de lire sterline si vor subscrie obligatiuni convertibile in valoare de 1,275 miliarde. Creditorii si cei ce detin obligatiuni vor primi un pachet format din bani gheata si obligatiuni in schimbul titlurilor curente de datorie, insa cu mult sub valoarea nominala.

Noile actiuni ale GET SA vor fi emise la sfarsitul lunii iunie si se vor tranzactiona la Euronext Paris si London Stock Exchange.
Abonează-te pe

Calculator Salariu: Află câți bani primești în mână în funcție de salariul brut »

Despre autor
Wall-Street.ro este un cotidian de business fondat în 2005, parte a grupului InternetCorp, unul dintre cei mai mari jucători din industria românească de publishing online.Pe parcursul celor peste 15 ani de prezență pe piața media, ne-am propus să fim o sursă de inspirație pentru mediul de business, dar și un canal de educație pentru pentru celelalte categorii de public interesate de zona economico-financiară.În plus, Wall-Street.ro are o experiență de 10 ani în organizarea de evenimente B2B, timp în care a susținut peste 100 de conferințe pe domenii precum Ecommerce, banking, retail, pharma&sănătate sau imobiliare. Astfel, am reușit să avem o acoperire completă - online și offline - pentru tot ce înseamnă business-ul de calitate.

Te-ar putea interesa și:



Mai multe articole din secțiunea Internațional »


Setari Cookie-uri