Barack Obama, noul presedinte al Statelor Unite

Barack Obama, noul presedinte al Statelor Unite [Update]

Barack Obama, noul presedinte al Statelor Unite [Update]

Alegatorii asteptau cu rabdare in fata sectiilor de vot inca de la primele ore ale diminetii, uneori pe ploaie, ca in Virginia (est). La ora 7.00 in estul tarii (14.00, ora Romaniei), sectiile de vot se deschisesera in jumatate dintre statele americane.

Obama, insotit de familie, a votat in jurul orei 15.40, ora Romaniei, la Chicago, Illinois. "Am votat", a anuntat el, in aplauzele celorlalti alegatori. Candidatul, care nu s-a grabit deloc si le-a explicat fiicelor sale procesul, a schimbat apoi cateva cuvinte cu numerosii alegatori de la sectia de vot unde este inscris.In jurul orei 16.00, ora Romaniei, si candidatul democrat la vicepresedintie, Joe Biden, insotit de mama sa de 90 de ani si de sotie, a votat la Wilmington (Delaware, est). El a iesit din cabina zambind, facand un semn cu degetul mare pentru a-si exprima increderea in rezultatele scrutinului.

Obama avea prevazuta o ultima reuniune electorala in Indiana (nord), iar Biden era asteptat in Virginia (est). Cei doi urmau sa se intalneasca in cursul serii la Chicago.

Hillary si Bill Clinton au votat, la randul lor, la Chappaqua, statutul New York (nord-est) in jurul orei 16.15, ora Romaniei, scrie NewsIn.

"Acesti ultimi opt ani au fost o oroare", a explicat Michael Smith, care statea la coada la o sectie din New York, alaturi de alte cateva sute de persoane. "Pana la urma, pentru asta voteaza oamenii astazi: pentru o noua directie", a adaugat Smith, membru al Camerei Reprezentantilor, precizand ca il va vota pe Obama.

Titlurile de pe primele pagini ale ziarelor americane insistau asupra importantei istorice a acestui scrutin. "La un pas de a intra in istorie", titra astfel tabloidul New York Post, sub o fotografie mare a lui Barack Obama, in timp ce cotidianul national USA Today afirma: "Istoria se scrie astazi".

Primele rezultate ar putea fi anuntate inca de astazi de la ora 1.00, ora Romaniei,
de catre marile televiziuni americane.

Potrivit traditiei, doua orasele din New Hampshire (nord-est), au dat startul votului la miezul noptii: la Dixville Notch, alegatorii l-au preferat pe Barack Obama cu 15 voturi la sase. La Hart's Location, candidatul democrat a castigat cu 17 voturi la 10.

Candidatul republican urma sa voteze in Arizona (sud-vest), in jurul orei 18.00, ora Romaniei.Candidata sa la vicepresedintie, Sarah Palin, s-a intors in statul ei natal, Alaska, pentru a vota.

Citeste si:

Dupa ce a vizitat cel putin sapte state luni, candidatul republican a decis in ultimul moment sa mearga marti in Colorado (vest) si New Mexico (sud-vest), doua state republicane care ar putea schimba tabara anul acesta.

Pe langa presedinte, americanii vor vota si o treime dintre senatori si toti membrii Camerei reprezentantilor. Potrivit sondajelor, democratii isi vor consolida majoritatea in Congres.

Viitorul presedinte american va mosteni o situatie economica extrem de dificila. Statele Unite se afla in pragul resiunii si traverseaza cea mai grava criza financiara dupa cea din 1929.In plus, tara este angajata in doua razboaie, in Irak si in Afganistan.

Cei doi candidati la Casa Alba reprezinta doua generatii: Barack Obama are 47 de ani, John McCain are 72. Valorile si viziunile lor sunt foarte diferite, desi ambii afirma ca reprezinta schimbarea.

Factorul rasial ramane o necunoscuta majora a scrutinului, la care este asteptata o participare importanta. Unii experti estimeaza ca intre 130 si 135 de milioane de alegatori ar putea vota, fata de 120 de milioane in 2004 si 105 milioane in 2000.

Democratii spera sa profite de pe urma acestui fenomen, datorat in special persoanelor de culoare si tinerilor care voteaza pentru prima data. Republicanii conteaza pe alegatorii nehotarati pentru a inversa aceasta tendinta.

Obama si-a luat angajamentul sa scada impozitele pentru 95% dintre salariatii americani, sa lanseze lucrari de infrastructura de amploare si sa garanteze asigurarea medicala pentru toti cetatenii. Pe de alta parte McCain intentioneaza sa prelungeasca scaderile de impozite, inclusiv pentru cei cu venituri mari, lansate de George W. Bush.

Pe plan international, Obama urmareste sa retraga "responsabil" soldatii americani din Irak, in termen de 16 luni, si sa isi concentreze eforturile asupra luptei impotriva al-Qaida si talibanilor. McCain a anuntat ca trupele americane nu vor pleca din Irak decat dupa o victorie, care poate fi dejqa intrezarita, din punctul sau de vedere.