Euro s-a depreciat cu 0,8% in fata dolarului, la 1,2955 dolari, dupa ce se apreciase la 1,3081 dolari, un maxim al ultimelor trei saptamani, in timp ce dolarul s-a depreciat cu 0,1% in fata yenului, la 95,14 yeni.

Investitorii raman neincrezatori in masurile luate de guvernul american pentru restabilirea increderii in sistemul financiar si stimularea economiei, potrivit brokerilor.

"Autoritatile americane au luat numeroase masuri economice, lasand impresia ca fac tot ceea ce le sta in putere, insa fara o consistenta vizibila", a declarat un analist al bancii Bank of Tokyo-Mitsubishi UFJ, Mitsuru Sahara.

Banca centrala americana, Federal Reserve, a anuntat marti doua noi initiative in valoare de 800 miliarde dolari, pentru deblocarea creditelor ipotecare, de consum si pentru intreprinderile mici.