Federal Reserve (Fed), sistemul american de banci centrale, a hotarat, marti seara, sa ridice dobanda de referinta cu 0,25 puncte procentuale pana la nivelul de 3,75 %, cel mai ridicat nivel de dupa vara lui 2001, informeaza cotidianul britanic The Guardian. Aceasta este cea de-a 11 a majorare consecutiva a dobanzii de referinta initiata de Fed incepand din iunie 2004, cand aceasta se situa la 1%. In comunicatul care a insotit acest anunt, Fed consacra o mare parte efectelor Uraganului Katrina asupra perspectivelor economiei americane. Fed afirma ca Uraganul Katrina nu reprezinta o „amenintare pe termen lung“ asupra economiei, chiar daca a crescut incertitudinile pe termen scurt. Totusi, anumiti specialisti au precizat ca ar fi fost mai bine ca banca centrala sa nu modifice dobanda de referinta in aceasta luna, afirmand ca impactul uraganului ramane inca sub semnul incertitudinii. Katrina a distrus aproximativ 10% din capacitatile Statelor Unite de rafinare a titeilor si 25% din productia sa de petrol aflata in Golful Mexic, crescand rapid pretul petrolului pe piata mondiala.

Fed a semnalat ca este posibil sa urmeze si alte noi cresteri ale dobanzii de referinta, deoarece comunicatul utilizeaza aceeasi expresie utilizata in trecut, de majorare „intr-un ritm masurat“. Numerosi analisti sunt de parere ca expresia se traduce printr-o noua posibila crestere a dobanzii cu 0,25%.